Costinel Stoica și-a început mandatul de primar la Drăgășani

Miercuri, 23 octombrie, Costinel Stoica, noul primar al orașului, și-a început oficial primul mandat, alături de Consiliul Local nou constituit.
În cadrul ceremoniei de investire și depunere a jurământului, Costinel Stoica (PNL) și-a exprimat recunoștința față de sprijinul primit din partea cetățenilor.

”Cu profundă recunoștință și onoare, vă mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru sprijinul dumneavoastră constant! Investirea ca Primar reprezintă pentru mine o responsabilitate imensă și o oportunitate de a continua să lucrez pentru binele orașului nostru.
Mulțumesc tuturor pentru sprijin și implicare! Împreună vom construi un viitor mai bun pentru toți. Îmi doresc să creștem o comunitate sănătoasă, prosperă și fericită. Avem nevoie de vindecare după o perioadă așa zbuciumată. Trebuie să ne adunăm, să ne unim și să nu mai cădem pradă dezbinării și urii care ne-a măcinat în ultimii ani comunitatea. Îmi doresc să facem lucrurile temeinic, cu calm și să ne întoarcem la disciplină și rigoare .Mesajul meu este de împăcare și de unire.
Îmi propun să mă implic mai mult și vă invit pe toți să-mi comunicați dacă aveți idei, propuneri sau probleme” a declarat noul primar al municipiului Drăgășani, Costinel STOICA.