Controale la transportatorii de lemne în județul Vâlcea!
Având în vedere necesitatea prevenirii și combaterii delictelor silvice în județul Vâlcea, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică-Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Vâlcea au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier din județ.
Astfel, în perioada 6-10 decembrie a.c., s-a acționat în comuna Malaia, dar și pe întreg județul Vâlcea pentru combaterea activităților ilicite privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase, fiind controlați 2 agenți economici care desfășurau activități de exploatare, depozitare și comercializare a materialului lemnos. Acestora le-au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenzi în valoare de 10.000 de lei.
De asemenea, a fost dispusă confiscarea cantității totale de 95, 70 metrii cubi de material lemnos, diverse specii și sortimente, în valoare totală de 15.979.10 de lei.
Tot în aceeași perioadă, în județul Vâlcea au fost efectuate controale și pentru verificarea legalității transportului de material lemnos, fiind constatate un număr de 11 sancțiuni contravenționale în cuantum de 2900 de lei. (IPJ Vâlcea)