Continuă branşarea gospodăriilor la apă şi canalizare în comuna Roşiile

Peste 70 de gospodării sunt deja branşate în comuna Roşiile la apă şi canalizare, dintre cele aproximativ 300. Prin Ministerul Dezvoltării se află în faza de licitaţie încă 25 de kilometri de rețea de alimentare cu apă şi 9,7 kilometri de reţea de canalizare.

Pentru administrarea sistemului, primăria a înfiinţat o societate comercială în subordinea Consiliului Local. Primarul localităţii Roşiile, Doru Diaconu, consideră că decizia de a nu preda reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare către Apavil este una benefică pentru oameni, mai ales că acest lucru ar fi însemnat bani grei pentru o comunitate săracă: „ În paralel se merge şi cu racordarea către locuinţe. Am început demersurile în vederea administrării sistemului”, precizează Doru Diaconu.