Consult oftalmologic gratuit la Slătioara, cu sprijinul Primăriei și al Laboratorului Express de Optică
Locuitorii comunei Slătioara au beneficiat joi, 11 decembrie 2025, de un consult oftalmologic gratuit, oferit de Laboratorul Express de Optică în parteneriat cu Primăria Slătioara. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 10:30 – 15:00, fiind dedicată evaluării sănătății ochilor și informării corecte a cetățenilor.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul primarului Sorin Romcescu, edil care susține și propune în mod constant investiții în domeniul sănătății, considerând că prevenția și accesul la servicii medicale sunt esențiale pentru comunitate. Primăria Slătioara sprijină astfel de inițiative pentru a facilita accesul locuitorilor la consultații de specialitate, fără costuri suplimentare.
Participanții au beneficiat de recomandări medicale personalizate pentru ochelari progresivi și degresivi, reduceri la achiziții, consultanță de specialitate și acces la aparatură modernă, de ultimă generație. De asemenea, în urma evaluării, oamenii au primit dosar oftalmologic, scrisoare medicală, rețetă și documente fiscale necesare pentru achiziția de ochelari.
Reprezentanții Laboratorului Express de Optică au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada 2025–2026, menținând garanția de 24 de luni pentru lentilele oferite.
Pentru programări sau informații suplimentare, cetățenii pot contacta Laboratorul Express de Optică la numărul 0726.360.730 sau prin e-mail la cristina.stroe@laboratorulexpress.ro
