Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Socialist Român, apel către ziarişti: “Militați cu toții pentru ADEVĂR și INFORMARE CORECTĂ și ne va fi la toți mai bine!”
Dr. ec. Constantin Rotaru, președintele Partidului Sociaist Român, a lansat azi, 22 ianuarie un apel către ziarişti, prin care atrage atenţia că mijloacele de informare în masă pot juca un rol foarte bun în dezvoltarea economică, socială și culturală, în asigurarea bunăstării, a liniștii publice, a armoniei, a colaborării reciproc avantajoase, a respectului reciproc și a păcii în lume. Iată comunicatul transmis de PSR:
“Ca mijloc de comunicare și informare a opiniei publice, presa, sub toate formele ei, este utilă, căutată și bine primită de fiecare locuitor al planetei. Cel puțin în această perioadă, presa face parte din viața noastră.
În lumea capitalistă, însă, constatăm că mijloacele de informare în masă, în cea mai mare parte a lor, sunt folosite pentru dezinformarea și manipularea maselor. Astfel, ele sunt transformate dintr-un mijloc de informare și comunicare într-o extrem de eficientă armă folosită împotriva maselor. Prin dezinformare și manipulare, o serie de entități fizice, juridice sau naționale, îi determină pe oameni să lupte singuri împotriva intereselor lor.
România ultimilor 40 de ani ne-a oferit toate datele necesare pentru a înțelege importanța și rolul pe care l-au jucat și îl pot juca mijloacele de informare în masă în viața unei țări și a oamenilor, în general.
Rolul presei în căderea regimului comunist
În anii 80, mass-media occidentală, printr-o campanie extrem de negativă, fără niciun suport în realitate, a denaturat foarte mult imaginea României, iar în decembrie1989, presa străină, până în 22, și presa română, după 22, prin dezinformare și manipulare, și-au dovedit eficiența și au contribuit decisiv la reușita Loviturii de Stat. Să ne amintim numai câteva subiecte repetate la nesfârșit: „Ceaușescu a împușcat 64 000 de români” (?), „teroriștii lui Ceaușescu…” (?), „apa otrăvită …” (?), „Stimați cetățeni suntem atacați de …” (?) etc. etc. Evident că, la asemenea apeluri, sute de mii de români au ieșit în stradă să protesteze și, pentru că era nevoie și de fapte care să asigure un oarecare suport acestor dezinformări, câteva mii dintre ei au fost omorâți sau, în cel mai bun caz, răniți de către cei care au dat Lovitura de Stat.
Rolul presei în distrugerea economiei naţionale
După Lovitura de Stat, românii sunt supuși unui intens mecanism intern de dezinformare și manipulare extrem de dușmănos.
Mijloacele de informare în masă, prin tot felul de ziariști care nu aveau nicio legătură cu realitatea, au fost cele care ne-au repetat în fiecare zi că „întreprinderile de stat nu sunt profitabile”. Nimic mai neadevărat. Vă invităm să citiți H.G. 626 din august 1995, hotărâre care publică datele referitore la capitalul social, cifra de afaceri și profitul pe care îl înregistraseră 3.907 întreprinderi de stat. Și, ce constatăm? Că peste 90% din cele 3.907 întreprinderi, chiar și în condițiile managementului incompetent și fraudulos aplicat după 1989, erau profitabile. Tot Mijloacele de informare în masă ne-au convins că cea mai bună soluție este privatizarea. Românii s-au conformat! Și care este rezultatul?
Tot mass-media ne repetă în fiecare zi că statele socialiste sunt tot ce poate fi mai rău, iadul pe pământ! Totuși, există la această oră un stat socialist care a devenit, într-un timp foarte scurt, unul dintre cele mai puternice și respectabile state. Acesta este China socialistă!
Concluzionând, capitaliștii, în tot ceea ce fac, au doi aliați și lianți foarte puternici: BANII și MINCIUNA. Banii capitaliștilor și minciunile ziariștilor obedienți îi determină pe oameni să lupte singuri împotriva intereselor lor.
Ziariştii, „medici” ai societăţii actuale
După 30 de ani, acum când realitățile vieții cotidiene ne oferă o serie întreagă de date, constatăm că trăim într-o țară în care o majoritate covârșitoare a oamenilor, indiferent de nivelul de pregătire, de statut social sau de apatenența politică, sunt nemulțimiți.
Partidul Socialist Român, partid autentic de stânga, care, timp de aproape trei decenii, a fost supus unui regim discriminatoriu și unor acțiuni susținute pentru eliminarea sa de pe scena politică românească, a simțit din plin efectul extrem de nociv al dezinformărilor și al manipulărilor mediatice. Totodată, înțelegem că o informare corectă a românilor cu privire la realitățile, plăcute sau neplăcute, din țară sau din alte țări ale lumii ar aduce o contribuție importantă la îndreptarea lucrurilor în viața economică, socială, culturală sau politică din țara noastră.
Dacă ar fi să facem o comparație, am putea să spunem că ziariștii care militează pentru o informare corectă, pentru adevăr, ziariștii care au o atitudine critică mânați de cele mai bune intenții pot fi comparați cu medicii care, prin tratamentul pe care-l administrează, militează permanent pentru însănătoșirea pacientului, în cazul lor, pentru un trai mai bun al fiecărui cetățean, pentru o societate mai sănătoasă.
În schimb, ziariștii care fac presă cu gândul la banii stăpânului, care dezinformează și manipulează masele, pot fi comparați cu niște indivizi care, la modul cel mai conștient sau inconștient, prin otrava mediatică pe care le-o servesc cititorilor, în cantități mici, dar fără întrerupere, îmbolnăvesc societatea și distrug viața a milioane de oameni.
Atenție!
Otrava mediatică, de care vorbim, are efecte criminale pe termen lung pentru că ea este contagioasă și se transmite foarte ușor la generațiile viitoare. În plus, în conformitate cu principiul „spune-mi ce ai semănat și-ți spun ce o să culegi”, efectele ei, în timp, se pot răsfrânge și asupra celor dragi vouă sau chiar asupra voastră, dragi ziariști.
Totuși, afirmăm cu plăcere și cu oarecare speranță că în mass-media au început, de câțiva ani, să apară tot mai mulți ziariști care prezintă lucrurile așa cum sunt, care iau atitudine, care, odată cu trecerea timpului, ne fac să credem că și în această societate este posibil ca mass-media să își asume rolul de a patra putere în stat, de câine de pază al democrației și al statului de drept. La început au fost foarte puțini ziariști care și-au respectat statutul de ziarist, dar, odată cu trecerea timpului, pentru că putem vorbi că sunt din ce în ce mai mulți.
Partidul Socialist Român, înțelegând că printr-o informare corectă și oportună, mijloacele de informare în masă pot juca un rol foarte bun în dezvoltarea economică, socială și culturală, în asigurarea bunăstării, a liniștii publice, a armoniei, a colaborării reciproc avantajoase, a respectului reciproc și a păcii în lume, face un apel către toți ZIARIȘTII SĂ-ȘI RESPECTE STATUTUL DE ZIARIST și să nu se mai abată de la el sub nicio formă.
Stimați ziariști,
Militați cu toții pentru ADEVĂR și INFORMARE CORECTĂ și ne va fi la toți mai bine!
Un popor corect informat este un popor puternic!” – Președinte PSR – Dr. ec. Constantin ROTARU
Apelul Partidului Socialist Român către ziariști a fost adoptat de Plenara Comitetului Național al Partidului Socialist Român din data de 19.01.2019