Constantin Rădulescu: “Voi apăra CS Vâlcea 1924, indiferent de atacuri”
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj ferm de susținere pentru echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924, club care reprezintă județul în competițiile interne și europene. Declarațiile sale vin în contextul unor critici recente la adresa echipei și a finanțării acesteia.
„Îmi este drag ce se întâmplă la CS Vâlcea 1924. Suntem de trei ani înființați și deja jucăm în cupele europene, alături de echipe care au 43-45 de ani de existență. Nu o să îi batem pe toți, dar este un mare pas că echipe mari din Europa vin la Vâlcea. Parcursul din campionatul intern este foarte bun, avem mai multe victorii decât înfrângeri, echipa joacă bine și voi fi alături de ea în toate formele, chiar dacă au început să apară tot felul de atacuri la care nu răspund. Voi apăra acest club”, a declarat Constantin Rădulescu.
Liderul administrației județene a vorbit și despre încrederea în conducerea clubului: „Este important ca directorul și președintele clubului să fie persoane de încredere, care să nu se ocupe de pariuri sau alte lucruri necurate. Antrenorul face echipa să joace, dar președinții trebuie să fie corecți și responsabili.”
Echipa CS Vâlcea 1924 se pregătește să dispute miercuri un nou meci în FIBA Europe Cup, împotriva formației Sporting Lisabona, un moment important pentru sportul vâlcean. Autoritățile și suporterii sunt așteptați să susțină echipa, care a reușit deja performanțe remarcabile într-un timp scurt.
Totodată, președintele Rădulescu a apreciat rezultatele din alte discipline sportive din județ: „Avem o echipă foarte bună și la fotbal feminin, unde fetele joacă foarte bine și în câțiva ani vor ajunge în cupele europene. La judo, karate, paralimpici și kempo mergem de asemenea foarte bine, obținând rezultate spectaculoase.”
Prin susținerea echipei de baschet și a celorlalte ramuri sportive, Consiliul Județean Vâlcea își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea și promovarea sportului local, consolidând poziția județului pe harta performanței sportive naționale și europene.
