Constantin Rădulescu, la masa bugetului național: „România nu poate merge înainte fără bani europeni”

La Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, desfășurată în prezența premierului Ilie Bolojan, discuțiile au fost directe și, pe alocuri, tensionate. Tema centrală: legea bugetului de stat pentru 2026 și presiunea tot mai mare asupra bugetelor locale.

În fața șefului Guvernului, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj clar despre finanțare, cofinanțări și responsabilitate administrativă, aducând în discuție atât probleme punctuale din județ, cât și dificultăți care afectează toate consiliile județene.

Taberele școlare și patrimoniul lăsat în paragină

Unul dintre subiectele ridicate a fost întârzierea transferului taberelor școlare către consiliile județene. La Vâlcea, aceste baze sunt subfinanțate și într-o stare vizibilă de degradare.
„Nemulțumiri vor fi în administrație tot timpul, pentru că tot timpul este nevoie de mai mulți bani. Una dintre chestiunile pe care eu am abordat-o astăzi este întârzierea transferului acelor tabere școlare la consiliile județene, pentru că, iată, în județul Vâlcea sunt aceste tabere școlare, care sunt lăsate cu o finanțare foarte slabă, în părăsire. Mai sunt și alte domenii care trebuie abordate și, de exemplu, acele Palate ale Copiilor sau Casele Tineretului, pe care le știți cu toți și care ar trebui să treacă la consiliile județene în administrare, pentru a depune proiecte pe fonduri europene. Am subliniat necesitatea asigurării finanțării pentru consiliile județene, în primul rând a cofinanțărilor pentru proiecte europene. Pentru că nu putem să spunem că vrem să atragem bani europeni sau să fim, impulsionați, să zic așa, că trebuie să aducem bani europeni, dacă Guvernul României nu asigură banii pentru cofinanțări. Cofinanțări fără de care nu putem depune aceste proiecte, iar România nu poate merge înainte fără bani europeni și fără investițiile cu fonduri europene, care, în județul Vâlcea, depășesc 600 de milioane de euro”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Mesajul este unul cu greutate: fără cofinanțări asigurate prin bugetul de stat, absorbția fondurilor europene devine imposibilă, iar investițiile – blocate.

„70% din buget merge la dezvoltare”

În contextul în care există semnale privind posibile diminuări ale alocărilor bugetare pentru județe, liderul CJ Vâlcea a ținut să corecteze o percepție frecvent invocată în spațiul public.
„Cred că a fost vorba despre o diplomație a dialogului din partea domnului premier. Cred că Guvernul încă lucrează la cifre. Pe noi ne interesează ca bugetul să fie aprobat, pentru că e târziu. Dar este foarte important să fie asigurate cofinanțările. Toată lumea vede doar bani de salarii! Nu! 70% din bugetul județului Vâlcea merge pentru dezvoltare, nu pentru salarii și este valabil pentru toată țara …și celelalte consilii județene sau primării”, a precizat Constantin Rădulescu.

Afirmația vine ca o replică la discursul public axat pe cheltuielile salariale, în timp ce investițiile rămân, potrivit președintelui CJ, adevărata prioritate.

„Eu sunt economist de producție. Aștept cifrele”

Întrebat cum ar putea reacționa PSD în cazul în care bugetul nu va răspunde așteptărilor administrațiilor locale, Constantin Rădulescu a evitat speculațiile și a cerut transparență și date concrete.

„Haideți să-l vedem (bugetul – n.r.). Ar fi incorect acum, fără să am cifre în față, să comentez. Eu sunt economist de producție. Aștept cifrele. Aștept să vedem proiectul de buget și în momentul când avem aceste cifre, discutăm pe meserie, ca să spun așa. Așa, pe previzionări,nu putem discuta, dar mă aștept ca prim-ministrul și această coaliție să ia treaba în serios, pentru că este vorba despre un moment greu în care se află țara și trebuie administrat cu precauție și cu gândul la viitor și la ziua de mâine, nu la ziua de astăzi și nu la preocupările politicienilor din coaliție”, a mai spus președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Declarația conturează poziția sa: prudență, analiză pe cifre și decizii asumate într-un „moment greu” pentru România.

Reformă administrativă, dar „aplicat”

În cadrul reuniunii, premierul Ilie Bolojan a anunțat intenția ca, de la 1 ianuarie 2027, Ministerul Apărării să preia centrele militare județene, pentru a reduce presiunea asupra bugetelor locale. Totodată, au fost prezentate linii generale ale reformei administrative.

Constantin Rădulescu a subliniat însă necesitatea unei abordări diferențiate:
„Reforma în administrație trebuie făcută într-un mod aplicat, astfel, în maximum două săptămâni, guvernul poate avea o imagine foarte clară cu întreaga situație din țară și nu să se ia o decizie generală, pentru că există în fiecare județ probleme specifice”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Întâlnirea cu președinții de consilii județene a avut loc la doar o zi după discuțiile premierului cu primarii de comune, semn că bugetul pe 2026 și reforma administrativă sunt teme fierbinți pe agenda guvernamentală.

În acest context, Constantin Rădulescu s-a poziționat ca o voce fermă a județelor: insistență pe cofinanțări, pe investiții europene și pe decizii fundamentate pe cifre. Pentru Vâlcea, miza este clară – dezvoltarea nu poate fi amânată, iar fără sprijin bugetar coerent, proiectele riscă să rămână doar pe hârtie.