Consiliul Județean va sprijini direct festivalurile naționale din Vâlcea
În cadrul ședinței Consiliului Județean Vâlcea de luni, 30 octombrie, președintele Constantin Rădulescu le-a comunicat consilierilor că intenționează să schimbe modul în care CJ va susține organizarea festivalurilor naţionale începând cu anul viitor. Președintele s-a referit la “Cocoșul de Hurez”, “Cântecele Oltului” și festivalul de Colinde de Crăciun, spunând că cei care organizează aceste festivaluri trebuie să știe dinainte pe ce ajutor se pot aștepta de la CJ.
Cu alte cuvinte sumele probabil vor fi prinse pentru fiecare festival în bugetul de anul viitor al CJ.
Consilierul liberal Victor Popescu a solicitat președintelui ca acesta să aibă în vedere și susținerea financiară a festivalului de Blues de la Brezoi care de anul viitor va fi un festival internațional.
“Da, mă așteptam să apară solicitări și pentru ale acțiuni. Desigur voi analiza propunerea, mai ales că anul acesta festivalul din Brezoi a adus în județ mulți turiști și s-a bucurat de popularitate. L-am și felicitat pe primar pentru organizare”, a spus președintele Consiliului Județean.
Credem că cei care vor face bugetul vor ține cont și de alte manifestări cum este festivalul de muzică lăutărească “Lăutarul” din Drăgășani, înființat cu mulți ani în urmă de omul de afaceri Nicolae Sofianu și organizat în prezent de Primăria Drăgășani, un festival unicat la nivel național. (T.G.)