Condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, încarcerat de polițiștii vâlceni

Un bărbat de 64 de ani, din comuna Olanu, a fost încarcerat după ce polițiștii vâlceni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele său.

„La data de 10 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în colaborare cu polițiștii Postului de Poliție Olanu, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea”, comunică IPJ Vâlcea.

Bărbatul a fost depistat pe raza comunei Olanu. Pe numele acestuia, Judecătoria Drăgășani a emis un mandat de executare a unei pedepse de 11 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Fapta a fost comisă în luna iunie 2024.

„Persoana în cauză a fost încarcerată în cadrul Penitenciarul Mioveni, în vederea executării pedepsei”, au comunicat polițiștii vâlceni.

Reprezentanții poliției atrag atenția asupra riscurilor majore generate de consumul de alcool la volan.

„Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și se pedepsește conform prevederilor legale în vigoare”, au transmis polițiștii vâlceni, care recomandă tuturor participanților la trafic să adopte un comportament responsabil și să nu conducă după consumul de alcool sau substanțe psihoactive.