Concediile bine plătite pentru persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani
De ieri intră în vigoare legea nr.57/2016 care prevede obligativitatea angajatorilor de a acorda salariaţilor concediul de acomodare, adică un concediu de un an şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei pentru persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani.
„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei,”, se arată în textul legii.
O persoană care va intra în concediu de acomodare va primi drept indemnizaţie suma de 1700 de RON. Indemnizaţia se calculaează pe baza indicatorul social de referinţă. Pentru 2016 acesta este de 500 de lei.
“Persoana care adoptă un copil, la cerere, poate beneficia de un concediu de acomodare de maxim un an care include şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 3,4 ISR”, potrivit proiectului de lege iniţiat de Guvernul României şi adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional.
Pentru a beneficia de concediu şi de indemnizaţie, angajaţii trebuie să depună o cerere prealabilă. Solicitarea va trebui însoţită de certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei şi documentul care atestă mutarea copilului la adoptator. În perioada de concediu, salariatului i se vor plăti toate contribuţiile sociale iar timpul petrecut în concediu de acomodare va conta ca stagiu de cotizare, mai spune textul legii. Astfel, concediul de acomodare pentru părinţii care doresc să adopte un copil este similar cu cel de maternitate sau paternitate.