Conacul lui Petrache Poenaru din Bălceşti, gazda celei de-a patra ediţie a proiectului “În câmp electric”
Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu DanaArtGallery si Artoteca anunță cea de-a patra ediție a proiectului “În câmp electric”, program derulat în cadrul seriei de rezidențe dedicate mediului artistic și industriilor creative, inițiată și găzduită de Conacul Otetelișanu. Evenimentul se va desfășura în perioada 7-13 august 2017, la Conacul Otetelișanu din Benești, un sat aflat la 40 de kilometri de Craiova.
În casa Otetelișenilor de la Benești s-a născut Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova. Probabil că cei mai mulți îl cunosc, însă, mai degrabă drept inventatorul tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827. Păstrând tradiția boierilor Otetelișeni, vizionari, deschizători de drumuri și filantropi, Fundația “Domeniul Otetelișanu” a găzduit în ultimii ani zeci de rezidențe dedicate lumii creative, reunind unii dintre cei mai importanți artiști români și europeni.
Printre pictorii invitați anul acesta se numără Aurelie Dubois din Franța, Andreea Dosinescu, Bianca Ioniță, Claudia Ion și Marilena Murariu din România.
Curator: Daniela Zbârcea.
“În câmp electric IV”, rezidență dedicată artelor vizuale contemporane, a găzduit, la edițiile precedente, artiști importanți din România, alături de o serie de pictori francezi, printre care Franz Gallo și Marie- Hélène Fabra. Cea de-a patra ediție a acestui program este dedicată picturii și tehnicilor mixte. În câmp electric IV își propune să fie o platformă de interacțiune între artiști vizuali, dar și între artiștii vizuali și alți artiști din domenii conexe ca muzică, teatru, dans sau film.
Ca de fiecare dată în această rezidență de artă sunt invitați în mod special artiști din afara artelor plastice să participe cu un spectacol, performance sau concert. La această ediție avem onoarea de a crea alături de un artist din domeniul dansului Constantin Enache. Invitatul special din această ediție ne va face o introducere în universul dansului printr-un masterclass/ laborator de creație și cercetare coregrafică.
Constantin Enache este producător, coregraf, actor, dramaturg și dansator independent, în prezent balerin la Teatrul de balet din Sibiu.
Pregatirea lui atât în dansul clasic, precum și în cel modern, Constantin Enache este cunoscut ca fiind pionierul dansului Butoh în România. Din punctul lui de vedere Butoh, pare a fi supremul cuvânt al dansului, forma sa superioară: “În Butoh găsim întreg repertoriul problematic al ființei umane”. Devine cunoscut pentru combinarea elementelor filozofiei orientale și accidentale creându-și un limbaj unic propriu și pentru fusionul opus împreunat, cum ar fi mișcarea cu nemișcarea, sunetul cu liniștea și tradiția cu inovația. Detalii: https://constantinenache.wordpress.com/
O parte dintre lucrările realizate în cadrul acestui program vor fi incluse în Colecția Otetelișanu, tablourile urmând să fie expuse în cadrul unui eveniment unic organizat de DanaArtGallery.
Organizat de:
Fundația Domeniul Otetelișanu www.conacul.ro și http://artoteca.ro/
DanaArtGallery www.danaartgallery.ro