Comuna Vlădești va deveni în 2020 una dintre cele mai atractive destinații turistice cu ajutorul CJ Vâlcea
Primăria Vlădești a avut un program bine pus la punct pentru asfaltarea drumurilor locale. În 2019 administrația condusă de Adrian Cosac a reușit să asfalteze 15 drumuri. Urma ca în 2020 să fie asfaltate drumurile rămase, în special cele din Trundin și Fundătura.
Din păcate, proiectele depuse prin FDI și aprobate, nu mai vor primi finanțare, noul Guvern Ludovic Orban luând decizia de a desființa acest fond și de a nu mai finanța proiecte ediliare ale comunităților rurale.
În acest an administrația din Vlădeşti va lucra într-un proiect în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea prin care toată zona fostă industrială se va moderniza pentru a fi transformată într-o destinație turistică, iar toate investiţiile care urmează a fi implementate vor însemna amenajarea unui complex balnear, piscine cu apă sărată, clinici pentru proceduri. (T.G.)