Comuna Vlădești se transformă într-un mic oraș
Tot mai mulți vâlceni și nu numai își doresc să se mute în una dintre localitățile învecinate cu Râmnicu Vâlcea, iar cea mai vizată destinație este Comuna Vlădești. Dezvoltarea galopantă a infrastructurii și implicit îmbunătățirea nivelului de trai îi atrage pe oameni în localitatea păstorită de social-democratul Adrian Cosac. Vestea bună este că la Vlădești se va construi un ansamblu rezidențial cu peste 30 de case, dar și un spațiu comercial, unde se vor putea achiziționa toate cele necesare traiului zilnic. De asemenea, tot în comuna vecină cu Râmnicu Vâlcea se vor construi locuințe de serviciu, într-o zonă unde există deja toate utilitățile adică alimentare cu gaze naturale, apă curente și un sistem de canalizare performant.