Comuna Roşiile în şantier! Priorităţile primarului Doru Diaconu

În comuna Roşiile lucrurile se schimbă văzând cu ochii. Pe locurile unde cu zeci de ani în urmă ciocârlia muzicii populare româneşti căra apă şi nu exista canalizare şi gaz, acum totul devine o realitate. Fosta conducere a primăriei s-a luptat mult pentru realizarea acestor proiecte căutând tot felul de soluţii, iar actuala se zbate pentru realizarea lor, dar şi pentru accesarea de fonduri europene pentru a duce la îndeplinire altele. Echipa actuală este formată din Doru C-tin Diaconu-primar, Constantin Dumitru-viceprimar şi Ştefan Marinescu, consilier al primarului.
DSC_0012
“Prioritare pentru noi vor fi investiţiile în infrastructură: drumuri, alimentare cu apă, canalizare, iluminat, energie solară cu panouri solare prin proiecte cu fonduri europene nerambursabile, introducere gaze. Avem în derulare lucrări de întreţinere a curăţeniei în localitate, precum şi lucrări la introducere a apei potabile şi a canalizării în satele: Balaciu, Româneşti, Pleseşti, Răţăleşti şi Hotăroaia – proiect finanţat prin măsura 3.2.2. cu fonduri europene. În perioada imediat următoare urmărim extinderea alimentării cu apă în satele: Păsărei, Cherăşti, Româneşti – Corbu, Zgubea, precum şi pe uliţele limitrofe, asfaltarea DC 83 Balaciu 1,3 km – proiect finanţat prin măsura 3.2.2. cu fonduri europene, asfaltarea DC 79 Roşiile – Perteşti – Grădiştea – proiect în derulare finanţat prin fonduri guvernamentale. Un alt obiectiv important pentru noi îl reprezintă întocmirea Studiului de Fezabilitate pentru asfaltare drumuri de interes local în satul Zgubea, Păsărei, Hotăroaia, Roşiile, Româneşti, pentru a obţine finanţare pe măsura 7.2 fonduri europene – procedură demarată. Pietruirea şi menţinerea în bune condiţii de circulaţie a tuturor drumurilor de interes local, construire podeţ peste pârâul Budele în punctul “La Jianu”, reabilitarea magaziei de cereale din incinta fostului CAP Roşiile, întocmire SF privind introducerea de gaze natural, modernizare teren sport, modernizare teren aferent desfăşurării târgului anual de Sf. Gheorghe, Sf. Petru şi Sf. Maria Mică prin amenajarea unor zone de picnic, alei şi grup sanitar, modernizarea clădirii “Baia comunală” şi transformarea acesteia în sală de sport, construcţia unei pieţe în centrul comunei unde fermierii pot să-şi valorifice produsele, înfrumuseţarea localităţii prin curăţarea şanţurilor, cursurilor de apă, a spaţiilor verzi etc., achiziţionarea unei autoutilitare şi a unei autospeciale pentru incendii obiective propuse a fi realizate prin Grup de Acţiune Locală în anul 2016, extinderea şi modernizarea iluminatului public, construcţia unui parc de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică sunt obiective cărora le vom acorda o atenţie sporită în acest mandat”, ne-a spus primarul comunei Roşiile.
Comuna Roşiile face parte din GAL „Cerna – Olteţ”, alături de alte 15 localităţi din sud-vestul judeţului. În următoarea sesiune de obţinere de fonduri europene, primarul Doru Constantin Diaconu şi-a propus să cumpere o autoutilitară de 3,5 tone, a cărei valoare de achiziţie este de 30.000 de euro, banii fiind nerambursabili. „GAL Cerna – Olteţ poate absorbi 2,7 milioane de euro în următoarea sesiune. Dacă împărţim suma pentru fiecare comună în parte şi pentru agenţii economici care mai fac parte din GAL, rezultă că vom beneficia de 100.000 de euro. Camioneta de 3,5 tone e foarte necesară în localitate. Anul trecut, am achiziţionat un buldoexcavator nou, iar, după ce săpăm un şanţ, cu această autoutilitară vom căra pământul”, a declarat Diaconu. Liberalul a spus că restul sumei pe care o va obţine prin GAL o va folosi pentru a cumpăra un utilaj de stingere a incendiilor.

Letiţia Lazăr