Comuna Păușești-Otăsău e supravegheată cu drona!
Conducerea administrativă a comunei vâlcene Păușești-Otăsău dovedește din nou că face achiziții utile pentru comunitatea locală. În această perioadă comuna este supravegheată cu o dronă, având în vedere pericolul incendiilor de vegetație. Primarul Cătălin Avan atenționează că nu va avea milă de cei care lasă focul nesupravegheat:
“Avem rugămintea să rămâneți lângă treburile gospodărești din jurul locuinței, să nu mergeți pe dealuri la greblat de frunze ca apoi să le dați foc! A avut loc un incendiu mare de vegetație în zona Ionești Scundu! Nu puneți în pericol locuințele, animalele sau chiar viețile omenești! Vântul acesta poate provoca din orice foc mic, un dezastru!! Noi vom supraveghea din dronă toată localitatea și acolo unde apare foc sau fum se va deplasa imediat, șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență și garantat vom aplica amenzile maxime prevăzute de legislație! Încă ceva, în zona Buzdugan Lunca unii dintre noi au reînceput să arunce deșeuri din gospodării, pe malurile Otăsăului! Nu vom avea milă nici în aceste cazuri! Vă mulțumim pentru înțelegere!”.