Comuna Muereasca va fi tranzitată de mii de turiști

Legea “Punctelor gastronomice” al cărui autor este deputatul Cristian Buican, va putea aduce beneficii și localnicilor din Muereasca.

„Lucrăm la un proiect de modernizare pe o lungime de 1,5 kilometri de drumuri pe strada Grui, care face legătura între Muereasca și Băile Olănești. Suntem deja la faza certificatului de urbanism, se întocmește documentația și încercăm să realizăm acest proiect cu sprijinul Consiliului Județean, folosind fonduri din bugetul local,” a declarat primarul Ion Ungureanu.

Acest drum va permite turiștilor din Călimănești și celor din Băile Olănești să facă vizite în cealaltă stațiune mult mai rapid și pe un traseu superb.
Proiectul este unul de interes strategic pentru turismul local și județean, având potențialul de a lega mai multe destinații turistice importante din județ. Potrivit edilului, amenajarea traseului a fost sprijinită și de primarul orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache, care a reușit să promoveze modernizarea porțiunii de drum aflate pe raza localității:
„Primarul Sorin Vasilache a fost foarte receptiv și a promovat amenajarea drumului pe PNI Anghel Saligny. Lucrările sunt în desfășurare pe raza stațiunii, iar primul strat de asfalt a fost deja turnat până la hotarul cu comuna Muereasca. Acum trebuie să finalizăm și noi porțiunea de drum aflată în extravilan, pe o lungime de 1,5 kilometri, deoarece partea de drum din intravilan este deja asfaltată și modernizată,” a explicat primarul Ungureanu.

Pentru a asigura legalitatea proiectului, primăria Muereasca a cadastrat terenul pe care se află drumul și a obținut cartea funciară. În prezent, documentația tehnică este în plin proces de realizare, iar autoritățile locale sunt în faza de obținere a avizelor necesare. Valoarea estimată a proiectului ajunge la aproximativ 2 milioane de lei, o sumă justificată de necesitatea unor lucrări suplimentare, cum ar fi construirea zidurilor de sprijin și rigole pentru drenaj. ( T.G.)