Comuna Budești a continuat dezvoltarea fulminantă
Comuna Budești este una dintre localitățile din Vâlcea cu o dezvoltare spectaculoasă și în acest an, în special la capitolul “infrastructură”. Mulți vâlceni și nu numai au ales să își construiască proprietăți în comuna păstorită de Ionel Vlădulescu sau chiar să se mute la Budești, acolo unde problema șomajului aproape că nu există. Vestea bună este că o serie de oameni de afaceri și-au anunțat intenția de a investi în comuna aflată la doar câțiva kilometri distanță de localitate. În plus, administrația locală și-a propus pentru următorii ani un obiectiv îndrăzneț – independența financiară, obiectiv pentru care s-a lucrat intens și în anul 2022.
Comuna nu se va transforma în oraș
După ultimele estimări în comună trăiesc peste 6000 de suflete, dar numărul exact se va afla în urma recensământului populației care a avut loc în acest an. Conducerea primăriei ia în calcul și construirea de locuințe sociale de care vor beneficia oamenii care își vor găsi un loc de muncă la Budești dar și persoane din localitate. Chiar și în aceste condiții, primarul Vlădulescu nu ia în calcul să demareze eventualele demersuri în urma cărora Budeștiul să fie declarat oraș. Planurile conducerii administrației locale sunt și în următorii ani accesarea a cât mai multor fonduri europene și guvernamentale pentru realizarea de noi investiții, dar și proiecte care să fie finalizate cu fonduri de la bugetul local.
Calitatea învățământului a rămas o prioritate
A fost o perioadă lungă în care părinții care locuiesc în comuna vâlceană Budești alegeau pentru copiii lor școli și grădinițe din Râmnicu Vâlcea, chiar dacă efortul financiar era substanțial mai mare și de asemenea pierdeau destul timp cu naveta. Situația s-a schimbat radical, însă, asta pentru că primarul Ionel Vlădulescu a pus mare accent în mandatele sale pe îmbunătățirea actului de învățământ din localitate. Din fericire a reușit și acum situația s-a schimbat. Marea majoritate a părinților aleg pentru copii unitățile de învățământ din Budești, rareori venind și din localitățile vecine. Din acest an Școala Gimnazială din localitate are condiții excelente pentru elevi, după o investiție din bani europeni în urma căreia unitatea a fost modernizată, reabilitată și dotată la standarde înalte. Tot la Budești funcționează acum și o grădiniță cu program prelungit construită din temelii, cu fonduri de la PNDL 2. Cererile pentru cele 45 de locuri sunt foarte multe, iar condițiile în care își desfășoară activitatea cei mici rivalizează cu cele din orașele europene.
Elevii cu rezultate foarte bune în anul școlar trecut au avut parte de o mare surpriză din partea conducerii administrației locale. Astfel, Consiliul Local Budești a aprobat deblocarea sumei de 20.000 de lei pentru premierea a 54 de elevi. Fiecare elev care a obținut premiul I a primit 800 de lei, premiul II a fost recompensat cu 700 de lei, iar premiul III cu 600 de lei. Recompense au primit și elevii care au obținut mențiuni la finalul anului școlar. În plus, copiii care au absolvit clasa a IV-a au orimit câte o bicicletă. Premierile vor continua și în anii viitori, iar primarul Ionel Vlădulescu are de gând ca stimulentele să fie unele din ce în ce mai mari și să nu se rezume doar la bani. Administrația locală de la Budești a reușit să implementeze încă un proiect important cu finanțare din bani europeni. Astfel, 230 de elevi din localitatea păstorită de Ionel Vlădulescu au primit câte o tabletă performantă pe care o vor putea folosi în noul an școlar. Tabletele au ajuns deja la cei mici care vor avea timp suficient pentru a le descoperi secretele. Altfel, tot la Budești și tot cu bani europeni au fost modernizate mai multe clase de curs care beneficiază acum de table inteligente și mai multe dotări IT la nivel european.
Sensul giratoriu dorit de toată lumea
După mai bine de trei ani de așteptare, în comuna vâlceană Budești a fost amplasat la finele anului trecut un sens giratoriu în dreptul Peco Boromir, sens care are ca scop fluidizarea traficului. Culmea, de multe ori este mai dificil să ajungă pe DN7 și sunt perioade ale zilei în care se crează ambuteiaje. Primarul Ionel Vlădulescu spune că are soluția de rezolvare acestei probleme.“Eu știam că după construirea acestui sens giratoriu oamenii din comună vor avea probleme mai mari. Se fac ambuteiaje până și după sensul giratoriu iar ieșirea din localitate se îngreunează nu se ușurează. Am o soluție, însă. Este un drum lateral care se va moderniza și care va face legătura direct cu sensul giratoriu. Se va intra direct în sens și nu prin DN7 la câteva sute de metri distanță. Investiția se va face din bugetul local. Este vorba despre drumul din Satul Nou care merge pe lângă Peco Boromir”, spune edilul de la Budești.
Proiectul aeroportului rămâne în picioare
Comuna Budești din Vâlcea are o dezvoltare economică impresionantă în ultimii ani. Acolo s-a construit un parc industrial unde își desfășoară activitatea peste 20 de firme și unde lucrează peste 8000 de persoane. În aceste condiții, oficialitățile locale își doresc să se construiască și un aeroport pe un teren care este acum izlaz comunal și care aparține primăriei. Ideea unui aeroport de mici dimensiuni nu este una nouă. Acum mai bine de zece ani conducerea primăriei a făcut un demers în acest sens, dar oamenii s-au împotrivit. Au strâns semnături că nu sunt de acord, l-au dat în judecată pe primarul din acea perioadă și au amenințat că îi vor alunga cu bâtele pe constructori. Acum, însă, situația s-a schimbat și locuitorii comunei sunt conștienți că ar fi o investiție bună care ar aduce noi locuri de muncă, dar și profit. Proiectul a fost deja demarat și la nivelul administrației locale se întocmește documentația necesară pentru construcție. Mai exact se face documentația pentru Planul Urbanistic Zonal și pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului necesar. Vor urma obținerea avizelor necesare și trecerea prin Consiliul Local Budești a noului PUZ. Cea mai mare parte a finanțării o să fie asigurată de Consiliului Județean Vâlcea, cu o cotă de finanțare din bugetul local de la Budești, cotă ce o să fie stabilită ulterior. Aeroportul o să fie util și pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “General Magheru” Vâlcea pentru diverse intervenții dificile, dar și pentru dezvoltarea turismului vâlcean. De asemenea, o să fie folosit de posesorii de avioane de mici dimensiuni și elicoptere din zona Olteniei.
Un nou dispensar modern
Primarul comunei Budești, Ionel Vlădulescu, a promis că va pune accentul pe dezvoltarea infrastructurii din localitate, dar și pe actul de învățământ și actul medical. În comună funcționează acum două dispensare umane, în curând va apărea încă unul nou și modern, investiție necesară având în vedere că numărul populației din localitate a crescut constant în ultimii ani. Procedurile au fost deja demarate, documentele fiind depuse la Compania Națională de Investiții. Cel mai probabil lucrările vor începe anul viitor. Clădirea o să fie construită în centru comunei, pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați și va beneficia de dotări la nivel european. De asemenea, pacienții vor beneficia de săli de așteptare, mai multe cabinete, dar și de o farmacie. Interesant este că nu se vor cheltui bani din bugetul local, comuna Budești urmând să pună la dispoziție doar terenul pe care se va construi dispensarul uman.
Gabriel Cîrjaliu