Compania Naţională de Investiţii va construi un bazin de înot şcolar, acoperit, în Ostroveni
Compania Naţională de Investiţii a transmis săptămâna trecută Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea că obiectivul de investiţii ”Bazin de înot strada Ostroveni nr. 166 – 168” a fost cuprins în lista-sinteză a subprogramului ”Bazine de înot” aprobată prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 2457/12.06.2020, urmând să primească finanţare pentru a fi realizat efectiv în perioada următoare. Viitoarea structură va avea un program permanent de funcţionare şi va asigura în mod gratuit instruirea copiilor în tainele înotului. Municipalitatea Râmnicului a trimis la jumătatea lunii decembrie 2019 către CNI propunerea de realizare a două bazine şcolare de înot, acoperite, unul în Ostroveni şi celălalt în Nord.