Colindători în vizită la INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN VÂLCEA
Ca în fiecare an, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea este gazda mai multor grupuri de colindători. De la mic la mare, cu vocile încărcate de emoţie, colindătorii vin să vestească naşterea Domnului Isus, aducând o bucurie aparte în sufletele poliţiştilor.
În prag de sărbători, joi 19 decembrie a.c., la sediu Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în jurul bradului împodobit a poposit grupul de colindători din cadrul Fundației Inimă pentru Inimă.
Cei mici au încântat audiența îmbinând armonios colindele tradiționale cu cele moderne, fiind răsplătiți la sfârșit cu cadouri. Le mulțumim frumos pentru urări, le dorim să aibă parte de Sărbători Fericite și liniștite, asigurându-i totodată că şi în anul care stă să înceapă vom fi la datorie, pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetățenilor.