Cocoșul de Horezu și Învârtita Dorului nu se mai țin în 2020!
Chiar dacă restricțiile de circulație se vor relaxa, cel mai probabil, începând cu 15 mari, toate manifestările publice din acest an nu vor mai avea loc.
Județul Vâlcea este afectat dur de această decizie, având în vedere că în vara și toamna acestui an trebuiau să fie organizate festivaluri recunoscute în toată țara și în străinătate. Astfel, Cocoșul de Horezu era programat în Orașul Olarilor pentru finalul lunii mai, începutul lunii iunie și reunea la startul său ceramiști din toaate colțurile României, dar și din afara țării.
De asemenea, tot în iunie, la finele lunii, la Vaideeni avea loc Învârtita Dorului, manifestare de tradiție care aducea înlocalitatea din munți mari nume ale folclorului românesc dar și artiști populari renumiți. Nici iubitorii de muzică bună nu vor mai avea parte de a patra ediție a Open Air Blues de la Brezoi, deși invitațiile pentru artiști erau făcute încă de anul trecut. Alte manifestări importante ca Festivalul La Izvorul Dorului de la Băbeni, Cântecele Oltului de la Călimănești sau Fagurele de Aur de la Tomșani sunt și ele anulate. (G.C.)