Cluburile – somate să-și plătească datoriile către AJF
Aşa cum a promis, noul preşedinte al AJF Vâlcea, profesorul Adrian Comănescu a făcut public, pe site-ul instituţiei, tabelul cu datoriile pe care le au către AJF cluburile şi asociaţiile sportive care vor să joace din toamnă în Superligă.
După cum se vede, cea mai mică datorie către AJF o are echipa lui Vasile Ilinca, Cozia Călimăneştti (40 lei), însă cea mai mare datorie vine de la ACSSC Chimia, 5788 lei (circa 57 milioane lei vechi!). În total, datoria cluburilor ce vor să joace din toamnă în Superligă ajung la suma de 31.501 lei (circa 315 milioane lei vechi). Interesant e că pe această listă apare şi clubul nou-promovat în Liga a 3-a, Viitorul Dăeşti, cu o datorie de 3109 lei! Adrian Comănescu dă şi un termen: ″Echipele participante în Superliga care au restanțe către AJF Vâlcea au termen de a achita aceste datorii până la data de 20 august 2019. Cluburile care nu se conformează nu vor fi înscrise în ediția de campionat 2019-2020″.
Lista echipelor de superligă cu datorii la AJF Vâlcea (Roni): A.S. Oltetul Alunu 2016 – 4360, A.F.C.Băbeni – 700, Cozia Călimănești – 40, Chimia 1973 Rm. Vâlcea – 5788, Minerul Costești – 4875, Viitorul Dăești – 3109, DCM Rm. Vâlcea – 3475, AS. Rm Vâlcea – 4388, Unirea Tomșani – 236, Stejarul Vlădești – 4530. TOTAL – 31501. (G.C.)