Clopoţelul a sunat în şcolile din judeţul Vâlcea! La CN Matei Basarab, prezentare inedită
475 unităţi de învăţământ, din care 229 unităţi în mediul urban (48%) şi 346 unităţi în mediul rural (52%) şi-au deschis azi porţile pentru anul şcolar 2016-2017. Copii care au păşit pentru prima dată pe porţile şcolilor, emoţionaţi şi încrezători, părinţi şi bunici cu lacrimi pe obraz, alţi elevi bucuroşi că îşi reîntâlnesc colegii.
La CN Matei Basarab, în prezenţa prezidiului format din prof. Iuliana Claudia Bîrzan, directorul şcolii, adjuncții Roxana Călina și Nicoleta Cojocaru, viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Vețeleanu, Carmen Preda – consilier local, Gabriel Băjan – consilier local, Adrian Luca – director Casa Corpului Didactic, Sorin Constantin din partea Poliției vâlcene și Andrei Cărpeneanu – Prefectura Vâlcea, festivitatea a demarat pe acorduri de muzică modernă cu prezentarea claselor pregătitoare și a învățătorilor, urmând prezentarea claselor a IX-a și a diriginților.