CITIȚI AICI programul SĂRBĂTORILOR de iarnă!
Municipalitatea Râmnicului a pus la punct ultimele detalii ale programului evenimentelor ce urmează să marcheze finele acestui an şi, ca de obicei, Scuarul Mircea cel Bătrân va reprezenta punctul de maxim interes pentru cei care doresc să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă.
Astfel, Târgul ”Decembrie Magic” se va deschide duminică, 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale, printr-un spectacol cu Corul de Copii „Românaşul”, „Trupa AS” de la Palatul Copiilor Bucureşti şi ansamblul de căluşari ”Muguraşii Brâncovenilor”, începând cu ora 17.00.
La ora 19.00 se va aprinde iluminatul festiv în oraş, iar finalul zilei va aparţine muzicii clasice prin Concertul „Semne Identitare – Muzică şi Culoare” al orchestrei de cameră a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, susţinut de la ora 19.00, la Galeriile ”Artex”. Un spectacol dedicat lui Moş Nicolae va avea loc în Scuarul Mircea cel Bătrân în seara de 5 decembrie, cu elevi ai Liceului de Arte ”Victor Giuleanu”, iar la ora 18.00 se vor aprinde luminiţele în Bradul de Crăciun, după care va urma un recital al formaţiei de pop-opera ”Distinto”.
Duminică, 8 decembrie, în centru se va derula spectacolul „Şlagăre Româneşti”, ce îi are ca protagonişti pe Oana Sîrbu şi formaţia ”Semnal M”, iar sâmbătă, 14 decembrie, este programat un alt moment artistic susţinut de formaţiile locale „Anne Mary” şi „Angel Voices”.
În aşteptarea sărbătorii Naşterii Domnului, sâmbătă, 21 decembrie, în scuar ne vom bucura de Concertul de colinde al corului ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” (prefaţat de formaţia „Angel Voices”), iar duminică, 22 decembrie, ”Târgul de Crăciun” va fi vizitat la ora 17.45 de însuşi Moş Crăciun – adus într-o caleaşcă condusă de actorii Teatrului Municipal ”Ariel” – într-un spectacol în cadrul căruia vor mai evolua elevi de la Liceul de Arte şi trupa „6teen”.
Punctul final al evenimentelor din zona centrală va fi reprezentat marţi, 31 decembrie, începând cu ora 21.30, de „Revelionul 2020”, cu soliştii de muzică populară Elena Ghiţulete şi Nineta Popa şi cu un recital Sylvia by DJ Rynno; la ora 24.00, trecerea în noul an va fi marcată de un spectaculos foc de artificii.
Alte evenimente desfăşurate sub genericul ”Decembrie Magic” vor fi oferite de Filarmonica ”Ion Dumitrescu” în atmosfera plină de căldură a sălii ”Lahovari”: luni, 2 decembrie, ora 19.00 – Concertul simfonic „Bucuriile Muzicii”; luni, 9 decembrie, ora 19.00 – Spectacolul de operetă „Liliacul” de Johann Strauss, luni, 16 decembrie, la ora 19.00 – „Viena Crystal Christmas”, Concertul extraordinar al orchestrei vieneze Johann Strauss Ensemble împreună cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”; joi, 19 decembrie, şi vineri, 20 decembrie, de la ora 19.00 – „Poveste de Crăciun”, un spectacol realizat în parteneriat cu Teatrul Municipal „Ariel”.
Programul complet al evenimentelor:
• Duminică, 1 Decembrie
17.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol muzical al Corului de Copii „Românaşul”, Palatul Copiilor Bucureşti
18.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol de dans „Trupa AS”, Palatul Copiilor Bucureşti
19.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Deschiderea „Târgului de Iarnă”, aprinderea iluminatului festiv
19.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol de dansuri populare cu grupul de căluşari ”Muguraşii Brâncovenilor” din judeţul Olt
19.00, Galeriile de Artă „Artex” – Concertul „Semne Identitare – Muzică şi Culoare” al orchestrei de cameră a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”
• Luni, 2 decembrie
19.00, Sala Lahovari – Concert simfonic „Bucuriile Muzicii”, Filarmonica „Ion Dumitrescu”
• Joi, 5 decembrie – ”Ajunul lui Moş Nicolae”
16.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol al elevilor de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” (clasa de Canto Prof. Doina Ghiţan)
17.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol al elevilor de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” (clasa de Canto Prof. Robert Pâlşu)
17.45, Scuarul Mircea cel Bătrân – Recital de muzică uşoară Alexandra Popescu
18.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Aprinderea luminilor în Bradul de Crăciun
19.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Recital al formaţiei de pop-opera „Distinto”
• Duminică, 8 decembrie – „Şlagăre Româneşti”
17.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Recital Oana Sîrbu
17.50, Scuarul Mircea cel Bătrân – Recital Semnal M
• Luni, 9 decembrie
19.00, Sala Lahovari – Spectacol de operetă „Liliacul” de Johann Strauss, Filarmonica „Ion Dumitrescu”
• Sâmbătă, 14 decembrie
17.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Recital de muzică pop trupa „Anne Mary”
17.45, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol muzical „Angel Voices” (Prof. Camelia Clavac)
• Luni, 16 decembrie
19.00, Sala Lahovari – „Viena Crystal Christmas”, Concert extraordinar al orchestrei vieneze Johann Strauss Ensemble împreună cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”
• Joi, 19 decembrie
19.00, Sala Lahovari – „Poveste de Crăciun”, Filarmonica „Ion Dumitrescu” în parteneriat cu Teatrul Municipal „Ariel”
• Vineri, 20 decembrie
19.00, Sala Lahovari – „Poveste de Crăciun”, Filarmonica „Ion Dumitrescu” în parteneriat cu Teatrul Municipal „Ariel”
• Sâmbătă, 21 decembrie
17.45, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol muzical „Angel Voices” (Prof. Camelia Clavac)
18.15, Scuarul Mircea cel Bătrân – Concert de colinde „Euphonia Show”, Filarmonica „Ion Dumitrescu”
• Duminică, 22 decembrie, ”Vine, vine Moş Crăciun!”
17.00, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol al elevilor de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” (clasa de Canto Prof. Robert Pâlşu)
17.45, Scuarul Mircea cel Bătrân – Moment artistic Teatrul Municipal „Ariel” (Caleaşca lui Moş Crăciun)
18.30, Scuarul Mircea cel Bătrân – Spectacol muzical trupa „ 6TEEN”
• Marţi, 31 decembrie – „Revelion 2020”
21.30 – Recital de muzică populară Elena Ghiţulete
22.30 – Recital de muzică populară Nineta Popa
23.15 – Recital muzical Sylvia by DJ Rynno
24.00 – Foc de artificii
Parteneri: Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, Teatrul Municipal „Ariel”, Filarmonica „Ion Dumitrescu”.