Cinci zile de sărbătoare în Horezu
Primăria orașului Horezu a reușit, cu un buget modest, să alcătuiască un program interesant ce se va desfășura pe parcursul a 5 zile, cu ocazia împlinirii a 530 de ani de atestare documentară.
“Zilele Orașului Horezu” au loc între 4-9 septembrie. În această perioadă în oraș, în diferite locații, vor avea loc competiții sportive la șah, fotbal,tenis de câmp, table, ciclism, atletism.
După modelul deja consacrat în Vaideeni va avea loc și la Horezu o expoziție de fotografie “Horezu vechi și nou” la care vor participa fii localității, cetățeni de onoare, jurnaliști, consilieri județeni și primari foști și actuali. Expoziția va fi vernisată în 6 septembrie. În 5 septembrie are loc simpozionul “Horezu istorie și adevăr” moderat de scriitorul Dinu Săraru.
Vineri, 8 septembrie, începând cu ora 20.00, are loc un spectacol pentru iubitorii de muzică ușoară. Vor cânta: Prometeu, elevi ai Liceului de Arte Victor Giuleanu din RâmnicuVâlcea, Kristine și Talida.
Sîmbătă, 9 septembrie, va avea loc o paradă a costumelor populare, un spectacol cu muzică populară și vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 și 60 de ani de căsnicie, dar și elevii din localitate care au obținut cele mai mari note la examenele de Capacitate și Bacalaureat din acest an.
În Horezu pe parcursul acestor zile va fi organizat un Târg de meșteșugari și vor cânta ansambluri folclorice din toată țara, trupe de muzică etno și folk. (T.G.)