Cetăţenii din Bujoreni îşi pot pune numere pe imobile
Conducerea Primăriei Bujoreni, judeţul Vâlcea, îi invită pe cetăţenii comunei să se prezinte la sediul instituţiei în vederea actualizării rolurilor agricole şi fiscale. Această acţiune premergătoare este absolut necesară în vederea realizării recensământului agricol care va avea loc în perioada 1 mai – 31 iulie 2021.
De asemenea, cu această ocazie, cetăţenii îşi pot ridica şi noile numere administrative pentru imobile. Prin realizarea nomenclatorului stradal se va concretiza delimitarea şi identificarea clară şi precisă a tuturor străzilor şi imobilelor comunei Bujoreni. Toate aceste străzi şi numere administrative vor fi introduse în sistemul GPS, iar intervenţia autospecialelor (de poliţie, pompieri, ambulanţă etc.), în caz de nevoie, va fi uşurată ca urmare a identificării într-un timp scurt a fiecărei locuinţă în parte. „Vă rugăm ca, în momentul în care vă prezentaţi la sediul Primăriei Bujoreni, să aveţi asupra dumneavoastră toate documentele necesare pentru actualizarea rolurilor agricole şi fiscale (actele de proprietate şi actele de stare civilă). Pentru a evita aglomeraţia şi în vederea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, cetăţenii sunt rugaţi să se adreseze, în prealabil, funcţionarilor Primăriei comunei Bujoreni pentru programare. Numerele de telefon la care puteţi suna sunt următoarele:
Compartimentul Agricol – Neacşu Bogdan (delegat urbanism) 0758.118.465- Gheorghiţă Ion (consilier I) 0721.641.999 – Beu Ion Cătălin (inspector de specialitate I) 0758.118.466- Rachelli Alexandru Leonard (consilier asistent) 0758.118.469. Compartimentul Impozite şi Taxe Locale – Vîlcu Florian (consilier superior) 0757.039.319- Sîrbu Floarea (inspector asistent) 0759.050.911- Gîndăcioiu Filofteia (referent asistent) 0759.050.908.
Vă mulţumim anticipat pentru colaborare şi vă rugăm să fiţi alături de noi pentru că ne dorim un Bujoreni altfel, un Bujoreni în care SE POATE!”, anunţă reprezentanţii primăriei.