CET GOVORA, exploatată de marele Remus Borza

Remus Borza a fost desemnat administrator judiciar la CET Govora joi, 28 iulie 2016, în şedinţa Adunării Generale a creditorilor, după ce în data de 22 iulie nu fusese confirmat de către aceeaşi Adunare a Creditorilor. Firma Euro Insol şi-a scăzut pretenţiile de onorariu, Remus Borza solicitând doar 20.000 de euro.

Bineînţeles că “turma” de politicieni şi consilieri judeţeni habar nu are ce înseamnă în realitate celelalte procente pe care Borza le-a solicitat în contract. Iar “vedeta” insolvenţelor, omul din domeniu expert în circ mediatic şi care are cel mai colorat limbaj întâlnit, joacă tare, la tupeu. Am spune la cacealma numai că nu este aşa. Este un joc care l-a îmbogăţit pe Borza şi l-a dus de la băiatul cu izmene rupte în cur care era la 21 de ani, după propriile-i declaraţii, la unul din cei mai bogaţi “băieţi deştepţi” din România, la cei 44 de ani pe care îi are acum. Şi pentru Borza se anunţă nişte ani de bătrâneţe liniştiţi şi îmbelşugaţi. A câştigat milioane de euro din administrarea firmelor în insolvenţă în ultimii ani. Iar acum are ocazia să mai facă câteva milioane de la CET, deşi în aparenţă nu va încasa decât o sumă de mizerie, simbolică, cum susţine domnia sa de 20 de mii de euro lunar.

Ce trebuia întrebat Borza

Nişte jurişti, poate chiar vicepreşedintele Adrian Buşu, ar trebui să îl pună în temă pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe ceilalţi consilieri şi să detalieze costurile pe care le va implica adminitrarea lui Borza, mai ales că acţionar unic al CET este Consiliul Judeţean.
În astfel de situații poţi să ceri, ca administrator judiciar, onorariu din distribuiri sau din recuperări de creanţe şi lichidări de active, dar să ceri şi dintr-una, şi din alta, (iei bani din recuperări, îi iei 3 la sută, apoi distribui banii recuperaţi creditorilor şi îţi mai iei 3 la sută), plus că iei din venituri suplimentare aduse de adminisratorul judiciar!!!! Ce o mai fi asta? Numai la Vâlcea se putea vota aşa ceva!
Nimeni nu a solicitat detalierea onorariului şi explicarea lui. Nimeni nu a solicitat detalierea a ceea ce înseamnă venituri suplimentare. Iar aici fantasticul Borza punem pariu că va arăta că orice venit de când este el numit, este unul suplimentar şi îşi va lua partea leului.
Onorariul procentual din venituri suplimentar este ilegal, atâta vreme cât nu a fost detaliat exact ce venituri ar putea fi considerate suplimentare.
Remus Borza a realizat că dacă le distrage atenţia tăntălăilor cu un limbaj când grobian, când băbesc, când sofisticat economic, aceştia vor fi atenţi după “pokemoni” şi vor pierde esenţialul din realitate.
Iar realitatea este că ceea ce face acum Borza pentru a scoate din insolvenţă CET, o poate face orice administrator judiciar cinstit.
De exemplu, o societate din cele care a depus ofertă pentru a prelua administrarea şi pe care nimeni nu a luat-o în seamă.
Firma respectivă solicita un onorariu de succes de 1,8 milioane de euro, bani pe care nu îi incasa decât după ce scotea CET din insolveţă şi achita datoriile, şi un tarif lunar de 8 mii de euro.
I-a hipnotizat şi pe acţionari, şi pe creditori, marele Borza, şi i-a făcut să creadă că dacă nu administrează el CET-ul, “coşmelia” se va duce dracului.
Cât de tare va arde coşmelia vor vedea cei din CJ peste puţin timp când echipa lui Remus va lăsa fără apă şi căldură miile de râmniceni care nu au izmene rupte pentru simplul fapt că nu mai poartă izmene. Dar probabil vor trebui să îşi cumpere pentru a nu le îngheţa ţurloaiele în propriile apartamente!

Traian GUMINSKI