Cercetașii de la Centrul Local “Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea și Ziua fără maşini!
Atenți și sensibili la problemele mediului înconjurător, dar și buni prieteni ai acestuia, cercetașii din CL Radu de la Afumați, nu au rămas impasibili la semnalele de alarmă pe care acesta le transmite.
Zeci de copii în uniforme de cercetaşi au răspuns PREZENT la solicitarea pe care organizatorii evenimentului “Ziua fără mașini!” au adresat-o, de a participa activ. Așadar, dotați cu biciclete, trotinete, role, skatebord-uri, pennyboard-uri, dar și cu multă energie, au participat la acţiune.
“Timp de două ore ne-am bucurat de un bulevard liber, fără mașini, pe care am putu să ne desfășurăm în voie.
Credem că am reușit prin ceea ce am făcut noi, să sensibilizăm trecătorii și să-i facem să înțeleagă că mersul pe jos nu este numai sănătos, ci ajută și mediul înconjurător. Weekend-ul viitor propunem o nouă provocare, însă până atunci, fiți cu ochii pe noi și nu uitați…. noi suntem ,,GATA ORICÂND!””, spun cercetaşii vâlceni.