Centru de Informare şi Promovare Turistică în Vâlcea
A luat final proiectul „Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică în judeţul Vâlcea” implementat de Consiliul Judeţean Vâlcea şi finanţat prin POR 2007 2013. Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Gheorghe Păsat, vicepreşedinţii Romulus Bulacu şi Dumitru Persu, şi echipa de implementare a proiectului au prezentat vineri, 4 decembrie 2015, parcursul proiectului, care n-a fost lipsit de sincope, dar care, iată, într-un final a fost finalizat. S-au făcut şi primele angajări, un singur post a rămas neocupat, pentru care se reorganizează concurs în luna decembrie.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că din 2016 Centrul de Informare şi Promovare Turistică se va deschide şi va fi funcţional. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 7 martie 2012. Perioada de implementare a proiectului a fost de 42 de luni. Obiectivul general al proiectului l-a constituit crearea unui centru de informare turistică, amplasat în municipiul Râmnicu Vâlcea, parte a unei reţele naţionale de centre de informare şi promovare turistică în zone cu potenţial turistic ridicat, care să asigure un grad cât mai mare de acoperire a cererii de informaţii turistice şi să îmbunătăţească capacitatea de informare turistică locală şi regională. Prin acest proiect, s-a creat un Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică, amplasat în municipiul Râmnicu Vâlcea, prin amenajarea unei părţi din foaierul existent şi extinderea demisolului Teatrului Anton Pann, obţinându-se un spaţiu cu intrare separată faţă de teatru, printr-un hol comun. De asemenea, s-a realizat dotarea centrului cu mobilier specific: dulapuri, birouri, fotolii, scaune, un stand de prezentare a produselor meşteşugăreşti şi de artizanat cu specific local etc. Totodată, Centrul a fost dotat cu echipamente informatice: un server, PC, monitoare, imprimante, un multifuncţional şi un televizor pe care vor rula filme turistice, prezentări ale locaţiilor turistice de interes ale judeţului etc. Mai mult, Centrul are aplicaţie informatică integrată pentru localizarea obiectivelor de interes turistic, vizualizarea traseelor şi consultarea informaţiilor de către turişti. Valoarea totală a proiectului a fost de 837.542,75 lei, valoarea totală eligibilă a proiectului: 581.710,68 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională: 494.454,08 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 75.622,39 lei, cofinanţarea eligibilă a Consiliului Judeţean: 11.634,21 lei.