Cea de-a doua ediție a Târgului Educațional pentru Universități, la Râmnicu Vâlcea
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu Shopping City Rm Vâlcea, organizează în data de 22 martie 2024 cea de-a doua ediție a Târgului Educațional adresat elevilor din anii terminali de liceu. Scopul acestuia este prezentarea ofertei educaționale a Universităților pentru anul universitar 2024-2025.
În cadrul evenimentului ne dorim să oferim informații cu privire la orientarea și consilierea elevilor pentru alegerea facultății. Sunt așteptați să participe elevii claselor a XI-a și a XII-a de la liceele din Rm. Vâlcea, Băbeni, Bălcești, Berbești, Brezoi, Călimănești, Drăgașani, Horezu, Măciuca.
Târgul Educațional pentru Universități se va desfășura în parcarea și în incinta Shopping City Rm. Vâlcea (Str Ferdinand nr 38 A, Rm Vâlcea).
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 22 martie 2024, la ora 10:00. Accesul este liber.
Fiecare universitate va avea un stand amenajat în parcarea Shopping City Rm. Vâlcea și va beneficia de un spațiu în interior. Și-au anunțat prezența la eveniment următoarele universități:
– Universitatea Politehnică, Bucureşti;
– Universitatea de Arhitectura și Urbanism ,, Ion Mincu, București
– Universitatea de Ştiinţe Agronomice și Medicină Veterinară, Bucureşti ;
– Academia de Studii Economice, București;
– Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca;
– Universitatea de Medicina Iuliu Hațieganu, Cluj- Napoca;
– Universitatea din Craiova;
– Universitatea de Medicină, Craiova;
– Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iaşi;
– Universitatea din Petroşani;
– Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti;
– Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu;
– Academia Forțelor Terestre Sibiu;
– Universitatea „Valahia”, Târgovişte;
– Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu;
– Universitatea de Vest, Timișoara;
– Universitatea Politehnica, Timişoara;
– Universitatea de Medicină Și Farmacie Victor Babeș, Timișoara;
– Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I Al României, Timișoara;
– Universitatea Constantin Brâncoveanu, Rm Vâlcea.