
Ce nu au vrut să discute echipele care negociază formarea Guvernului?
Cei din PSD, PNL, USR și UDMR au venit cu fel de fel de propuneri, de la unele foarte bizare la altele de-a dreptul criminale. Niciuna din propuneri nu înseamnă însă reformă administrativ financiară. Niciuna nu pare logică. Multe din ele par a fi gândite împotriva poporului. Cei de acolo însă s-au ferit să abordeze exact domeniile în care se pot face reduceri de cheltuieli fără a afecta populația.
Anul trecut, de exemplu, partidele parlamentare au primit subvenții de 386 milioane de lei. Această sumă nu cuprinde banii dați pentru decontarea campaniilor electorale. În urmă cu 10 ani subvenția totală a fost de doar 8 milioane. Nimeni nu știe exact ce fac liderii partidelor cu aceste sume de aceea și sunt scandaluri la SOS și POT unde partidele sunt de fapt afaceri de familie iar parlamentarii se revoltă că nu au acces la acești bani. Negociatorii puteau propune, cel puțin pentru doi ani, micșorarea acestor sume.
România are 3180 de primari și un număr mult mai mare de viceprimari deoarece multe orașe au câte doi viceprimari sau mai mulți. Problema este că acești viceprimari au ajuns și în mediul rural chiar să aibă aparat propriu, secretare, consilieri personali etc. Deci luată deciza ca viceprimarii să nu mai aibă dreptul de a avea cabinete. Micșorat numrăul de directori din primării. Micșorate sau impozitate drastic indmnizațiile celor din ATOPU –uri unde este un adevărat dezmăț pe ban public. Bani mulți pentru niște ședințe informale absurde, de fapt sinecuri politice.
România are 1338 de consilieri județeni. Supraimpozitată sau micșorată indemnizația acestora care a ajuns uneori cât slariul unui om pe o lună luată de multe ori pentru a sta lemn Tănase la o masă în o ședință care durează maxim 2 ore.
România are 40.022 de consilieri locali. Mulți din ei mai prind și câte un loc în AGA sau CA-uri mănoase. Numărul lor poate fi redus la alegerile următoare cu câte doi de fiecare localitate. Am mai scăpa astfel de peste 6 mii de oameni care pur și simplu vor o funcție și bani pentru că sunt într-un partid. Acum însă indemnizațiile acestora pot fi reduse cu 20 la sută.
De altfel un Guvern cu susținere puternică în Parlament, cum ar avea un guvern format din cele 4 partide, poate da o ordonanță prin care să se taie 20 la sută din brutul indemnizațiilor de consilieri locali sau județeni, și din indemnizațiile celor din AGA și CA-uri de la companiile de stat, la cei din ATOP-uri și din astfel de organizații sinecuriste.
Un Guvern cu o susținere așa mare, poate comasa rapid dacă nu desființa din institutele de cercetare de pe lista lui Claudiu Năsui. Un singur Institut de Istorie care să le cuprindă pe toate ( apropo ce naiba ocupație au ăia de la Institutul Istoriei Levantului?), un singur institut de matematică nu 6, etc. Garda Forestieră și Direcția Silvică unite, Agenția de Mediu și Garda de mediu comasate. Spațiile rămase libere ce aparțin statului scoase la închiriat. Desființate din companiile care-și bat joc de românii normali cum ar fi Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei Serios măi oameni buni este o bătaie de joc să ai o astfel de companie!
Redus personalul din ambasade și consulate. Institutul Cultural Român are 19 sedii în străinătate. Pe unele plătește chirii exorbitante. Redus personalul acestora sau desființat pur și simplu ICR. Fiecare ambasadă să se ocupe și de partea culturală. Interzis ca localitățile sub un anumit număr de locuitori să aibă administrator public. S-a ajuns în situația absurdă ca o comună sub 3 mii de locuitori să aibă primar, viceprimar, ambii cu consilieri personali și în plus și un administrator public.
Puneți presiune, cei ce citiți acest text, pe parlamentarii și politicieni cei cunoașteți. Să le spună găgăuzilor din echipele de negociere să facă un Guvern puternic care să taie sinecurile și să elimine dezmățul pe ban public lăsând în pace firmele mici autohtone, pensionarii și salariații. V-am enumerat doar câteva măsuri care pot aduce bani fără a afecta populația de albine, dar desigur deranjând maxim trântorii din stupul România.
Rămânem fără miere!!!
Traian GUMINSKI