Ce ar trebui să facă Consiliul Judeţean Vâlcea pentru a ajuta administraţiile locale
La ultima conferinţă de presă susţinută de conducerea primăriei Râmnicu Vâlcea edilul şef Mircia Gutău a prezentat printre altele şi o informaţie extrem de importantă, trecută cu vederea de întreaga presă locală. Este vorba despre intenţia primăriei de a atrage fonduri europene pe o nouă axă care permite finanţarea europeană pentru modernizarea unor clădiri publice. Gutău spunea atunci că speră ca şi Prefectura Vâlcea să încerce să acceseze aceste fonduri pentru a îşi moderniza clădirea în care funcţionează.
Nu ştim exact despre ce bani este vorba şi despre perioada în care trebuie depuse proiectele. Dar credem că în momentul de faţă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea care este în relaţii foarte bune cu primarul Râmnicului ar trebui să treacă la acţiune şi să dispună rapid o documentare amplă pe acest subiect. Ulterior Consiliul Judeţean poate aproba dacă este nevoie un sprijin direct pentru a ajuta administraţiile locale în finanţările pentru realizarea proiectelor.
Dacă este posibil tot ce înseamnă instituţie publică, administraţie locală, ar trebui să solicite fonduri care să fie folosite pentru reabilitarea şi modernizarea clădirilor publice.
Aceste sume ar putea să facă mai mult decât să îmbunătăţească aspectul clădirilor şi condiţiile de muncă ale celor care lucrează aici. Ar putea să dea de lucru la multe firme de construcţii din judeţ care traversează o perioadă grea şi să introducă sume importante de bani în circuitul economic al judeţului.
Funcţionarii Consiliului Judeţean trebuie să asigure consultanţă primarilor din comune, iar aceştia trebuie anunţaţi şi învăţaţi ce să facă pentru a atrage aceste fonduri. (T.G.)