Două proiecte pe “Anghel Saligny”, altul în așteptare la Vaideeni

Prin Programul Național de Finanțare “Anghel Saligny”, la Vaideeni două proiecte au fost declarate eligibile, ambele pentru modernizare de drumuri. Primul se referă la asfaltarea DC 137 și a drumului sătesc Băluțarilor, cu o lungime totală de 4,5 kilometri. Valoarea totală a proiectlui este de 7.83 milioane de lei. Al doilea proiect vizează modernizarea a șase străzi din localitate cu […]

Read more

Iluminatul public nu se oprește la Stoilești

Primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, încearcă din răsputeri să se cheltuie cât mai puțini bani pentru funcționarea administrației locale. Chiar și în aceste condiții, edilul nu va apela la oprirea iluminatului public pe timp de noapte. “Noi mereu am făcut economii, am încercat să cheltuim cât mai puțini bani, am redus la maximum tot ce am putut. Nu vom apela, […]

Read more

Încă o veste bună de la Stoenești

Administrația locală de la Stoenești le dă oamenilor din localitate încă o veste bună. Astfel, lângă școala gimnazială din localitate se vor finaliza în curând lucrările la terenul de fotbal de dimensiuni reduse dotat cu gazon sintetic. Acesta este amenajat chiar în spatele sălii de sport și orele de educație fizică și sport se vor desfășura în condițiile cel mai […]

Read more

“Asta-i România’’, la Vaideeni

O nouă poveste din Vaideeni a fost promovată la nivel national. De această data este vorba despre emisiunea “Asta-i România” difuzată la Kanal D, unde a fost prezentată povestea tânărului din Vaideeni, Alex Ceaușu. El a decis să readucă la viață casele vechi, șoproanele sau foișoarele și chiar grajdurile. Ali, cum îi spun prietenii, a lucrat ani buni în străinătate, […]

Read more

Cetățenii din Orlești pot să-l voteze primar pe Constantin Cîrstina

Conform publicației “Ziarul de Vâlcea”: “Timp de mai multi ani, fostul edil din Orlesti, Constatin Cîrstina, a fost tracasat în justitie alegându-se şi cu o condamnare care, în cele din urmă, a fost anulată. Curtea de Apel Piteşti a stabilit definitiv că fostul primar este nevinovat și chiar va putea să candideze în 2024. Bineînțeles că va recâștiga fotoliul de […]

Read more

INFORMARE DE PRESĂ PRIVIND SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL S.A. ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 29 octombrie – 4 septembrie 2022

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 29 octombrie – 4 septembrie 2022 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. AVARII SOLUŢIONATE. S-a remediat, în timp util, pierderea de apă potabilă pe strada Romulus Popescu nr 1. LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au […]

Read more

VIDEO: Bani mulți pentru Vâlcea în sisteme de alimentare cu apă şi canalizare!

“S-a muncit mult, ani de zile, pentru acest proiect istoric! Din păcate, au fost localități scoase din proiect. Însă, vorbim despre un proiect de anvergură, ce cuprinde investiții în domeniul infrastructurii de apă și apă uzată, respectiv: – 25 Sisteme de alimentare cu apă; – 15 Sisteme de colectare și tratare a apei uzate. Au existat numeroase şedințe, întâlniri între […]

Read more

Vizită emoționantă pentru primarul de la Stoilești

Primarul comunei Stoilești, Florin Ionescu, a participat la o întâlnire importantă alături de mai mulți primari din România și din Republica Moldova, reuniune la care s-a discutat despre administrație și nu s-a făcut politică. “A fost vorba despre o deplasare la Chișinău, într-o delegație a aleșilor locali care a fost condusă de președintele Constantin Rădulescu. A fost o vizită protocolară […]

Read more

Adăpost pentru turiștii care vizitează Muereasca

Administrația locală de la Muereasca continuă să găsească noi soluții pentru turiștii care vizitează principalul punct de atracție al localității, Mănăstirea Frăsinei. Astfel, în punctul Frâncești-Coastă, acolo unde se află și o parcare generoasă, se va construi un adăpost pentru turiști. El o să le fie util pelerinilor, mai ales în zilele ploioase sau friguroase și vor putea odihni în […]

Read more

Ideea bugetului participativ a prins contur la Râmnicu Vâlcea

Ideea bugetului participativ pusă în practică de primăria din Râmnicu Vâlcea a avut ecoul scontat. Vă reamintim că pe site-ul primăriei a fost lansată o platformă on-line prin care cetăţenii, grupurile de cetăţeni sau organizaţiile neguvernamentale pot propune proiecte pentru rezolvarea unor probleme de interes pentru comunitatea locală. Platforma primește propuneri din data de 12 octombrie, acțiunea urmând să se […]

Read more

Proiectul de amenajare a unei păduri-parc pe Dealul Capela a primit aviz favorabil de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Marţi, 1 noiembrie, Primăriei Râmnicului i-a fost transmis Avizul Favorabil al Comisiei Tehnice de Avizare pentru Silvicultură din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru Studiul de fundamentare privind amenajarea unei păduri-parc pe Dealul Capela. Terenul vizat are o suprafaţă de 46,552 ha şi a intrat în administrarea Municipiului Râmnicu Vâlcea prin HG nr. 133/27.01.2022 în vederea realizării unor amenajări […]

Read more

Proiect de digitalizare la Galicea!

Primarul comunei Galicea, Alexandru Florin Mărăcine, a depus recent un proiect cu finanțare europeană, prin Planului Național de Redresare şi Reziliența (PNRR) ce vizează digitalizarea serviciilor oferite de primărie, cu o valoare de aproximativ 18 miliarde lei. Proiectul presupune eficientizarea și digitalizarea fluxurilor de lucru în mediul organizațional, dotarea cu infrastructură hardware la nivelul de UAT, servicii personalizate și multe […]

Read more

Primăria Tetoiu face publică autorizația de funcționare a rețelei de apă

Oficialii primăriei Tetoiu au făcut publică autorizația sanitară de funcționare a rețelei de apă potabilă. Autorizația a fost emisă de Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, la cererea primarului localității, Viorel Herăscu. În urma examinării documentelor și a evaluării obiectivului, specialiștii au ajuns la concluzia că sunt îndeplinite prevederile reglementărilor sanitare în vigoare. Sursa de alimentare este una […]

Read more

VIDEO: Consiliul Județean Vâlcea investește în spitalul de la Drăgoești

“Investim, și aici, bani europeni și guvernamentali! Spitalul de Psihiatrie de la Drăgoeşti este una dintre unitățile medicale aflate în coordonarea Consiliului Județean Vâlcea. An de an, aici s-au făcut investiții care să aducă beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale. Luni, 31 octombrie, la Drăgoești, am vizitat spitalul și am văzut clădirea în care am investit, până […]

Read more
1 172 173 174 175 176 478