Cătălin Avan avertizează: “Retrag echipa din campionat”
Partida din runda cu numărul 12 a Ligii a 4-a, Seria Nord, AS Viitorul P. Măglaşi – FC P. Otăsău, încheiat cu scorul de 3-2 pentru gazde a declanşat o nemulţumire totală privind maniera de arbitraj a centralului Cătălin Buşi din partea primarului de la P. Otăsău, Cătălin Avan.
„A fost o manieră de arbitraj șmecherească a lui Catalin Buși la Vlădesti (meciul s-a jucat la Vlădeşti – n.r.). La 1-0 pentru noi, domnul Buşi nu ne dă penalty, la un henț al lui Zotică în careu, apoi nu dă penalty la fault asupra lui „Maricanu”, la 2-2. Apo, tot la sacorul de 2-2, se duce adversarul cu gheata pe genunchiul lui „Maricanu” direct. Domnul arbitru nu dă nici măcar fault. Aceeași manieră a aplicat și în etapa a doua, la Govora! Două meciuri ale noastre distruse și șase puncte furate de Buși. Să joace ei între ei de acum. Cred că mâine retrag echipa din campionat. Sunt niște papagali care iau câte 600 de lei din bani publici și își bat joc”, spune edilul de la P. Otăsău. (G.C.)