Casieriile de la sediul Direcţiei Economico-Financiare din strada Carol I nu mai au program prelungit miercurea
Având în vedere prevederile art. V, alin. (1) şi (2) din OUG 29/18.03.2020 şi faptul că termenul de 31 martie 2020 pentru plata impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport se prorogă până la data de 30 iunie 2020, inclusiv, casieriile Direcţiei Economico-Financiare din strada Carol I şi-au anulat programul prelungit până la ora 18.00, care era în vigoare în fiecare zi de miercuri.
Este important de reţinut că impozitele aferente clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport datorate de persoanele fizice şi juridice pot fi achitate beneficiind de bonificaţia de 10% până la data de 30 iunie 2020, inclusiv, cu condiţia achitării tuturor debitelor datorate, inclusiv amenzi, aşa cum a fost statuat prin HCL nr. 371/11.12.2019. Toate celelalte taxe/impozite datorate bugetului local – respectiv taxa clădiri şi taxa teren (care se plătesc pentru imobilele proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă), taxa afişaj, taxa servicii reclamă şi publicitate, vehicule lente, impozit pe spectacole etc. – trebuie achitate la termenele scadente stabilite conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în caz contrar, urmând se se calculeze majorări de întârziere în conformitate cu prevederile art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.