Cartiere rezidenţiale în comuna Budeşti
Este localitatea din mediul rural care s-a dezvoltat cel mai mult în ultimii ani în Vâlcea, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât şi economic, iar populaţia creşte în zonă constant deşi în alte zeci de localităţi populaţia scade şi este din ce în ce mai îmbătrânită.
Administraţia Budeşti a reuşit să atragă investitori, să creeze facilităţi acestora, iar perspectivele industriale sunt mari. Recent, primarul Ionel Vlădulescu a transmis o invitaţie publică dezvoltatorilor imobiliari pentru a construi cartiere rezidenţiale în zona Gâltofani pe un perimetru aflat la poalele pădurii de unde se pot admira munţii.
“Noi invităm pe cei care vor să dezvolte cartiere rezidenţiale, în afara oraşului, să vină la Budeşti. Nu vor regreta şi sunt convins că şi cererile vor fi la fel de mari, deci vor beneficia de profit. Avem o dinamică activă a populaţiei şi a investiţiilor, iar anul trecut am eliberat peste 200 de noi autorizaţii de construcţii ceea ce spune multe. Vrem să venim cu o arteră spre Barajul Râureni, una nouă, astfel încât legăturile cu oraşul să fie cât mai multe. Prioritatea principală a Budeştiului este implementarea proiectului cu gazele”, spune edilul Vlădulescu. (T.G.)