Cartier rezidenţial modern în Budeşti
Comuna cu cea mai mare creştere economică din Vâlcea din ultimii ani a beneficiat de noi investiţi în infrastructură.
Primarul Ion Vlădulescu crede că Budeştiul mai are încă zone neeploatate la maxim şi care ar putea trezi interesul unor investitori.
Edilul liberal spune că noul pod de la Androneşti, ce va fi gata cel târziu la jumătatea anului viitor şi care a fost finanţat de guvern, va contribui la o circulaţie mult mai bună într-o zonă cu două mânăstiri, peste 200 de gospodării, canalizare, alimentare cu apă, drumuri asfaltate moderne.
Apropierea comunei de Râmnicu Vâlcea, drumurile foarte bune de legătură cu municipiul şi localităţile vecine, transportul urban de calitate pot atrage investitori care să construiască un cartier rezidenţial modern. (T.G.)