Capelă la biserica din Șirineasa
Conducerea administrativă a comunei vâlcene Șirineasa are planuri importante pentru acest debut de an. Astfel, primarul Ion Bebe Streinu și echipa pe care o coordonează își va onora încă o promisiune și în curtea bisericii din centrul localității o să se construiască o capelă, investiție pe care locuitorii o așteaptă de mult timp. Și cei mici vor avea parte de surprize în 2024, în condițiile în care planul este să se construiască două locuri de joacă moderne. Și nu este singura veste bună de la Șirineasa, edilul căutând surse de finanțare pentru achiziționarea unui buldoexcavator, în condițiile în care cel aflat acum în dotarea primăriei a fost cumpărat în 2008.