Cadrele didactice din Orlești sunt respectate la maximum!
Consiliul Local de la Orlești a decis ca suma cheltuită de cadrele didactice pentru transport să fie decontată de la bugetul local. Este vorba despre cadrele didactice care își desfășoară activitatea la școala cu clasele I-VIII din localitate și care au domiciliul în altă localitate.
De exemplu, suma decontată pentru luna decembrie a anului trecut este de aproximativ 2250 de lei. La baza deciziei este Legea Educației cu modificările și completările ulterioare. Le ședința Consiliului Local au participat toți cei 11 aleși locali, proiectul de hotărâre fiind inițiat de viceprimarul comunei. Tot primarul a fost desemnat pentru ducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului Local Orlești.