C.N. Mircea cel Bătrân va avea sală de sport modernă
Din această vară, în jurul datei de 15 iunie, elevii de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân vor beneficia de o sală de sport modernă, unde își vor putea desfășura meciurile și echipele școlare ale instituției de învățământ dar și alte formații din municipiu. “După ce am câștigat litigiul și s-a decis că primăria este proprietara sălii, s-a făcut licitația pentru modernizarea sălii de sport și se lucrează intens, cel mai târziu la data de 15 iunie se va face inaugurarea. Proiectantul a avut o idee excelentă, sus la etaj se va face o sală de forță modernă care va avea 400 de metri pătrați. Este un obiectiv foarte important”, spune primarul Râmnicului, Mircia Gutău.