
Bujoreni: Gospodăriile se pregătesc pentru branșamentele la rețeaua de gaze naturale
Primăria Bujoreni a făcut astăzi un pas important către modernizarea comunei: branșarea gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale. Într-o întâlnire desfășurată la București cu reprezentanți ai Distrigaz, primarul Gheorghe Gîngu a stabilit pașii concreți pentru punerea în funcțiune a instalațiilor individuale de gaz.
„Gospodăriile aflate în proximitatea conductelor de gaze puse deja în funcțiune pot trece la realizarea instalației interioare a imobilului, urmând ca după data de 15 octombrie, cei care vor avea instalația executată să ceară Distrigaz, odată cu depunerea documentelor necesare contractului de furnizare, montarea contorului inteligent și punerea în funcțiune a instalației. Aceste gospodării vor fi branșate în prima etapă”, a declarat primarul Gheorghe Gîngu.
Edilul a mai precizat că, în etapa a doua, se va continua punerea în funcțiune a celor 29 de kilometri de conducte care extind rețeaua de gaze în Bujoreni, precum și a branșamentelor individuale.
„Așa cum am discutat astăzi, am fost asigurat că Distrigaz va suplimenta cu echipe de specialiști în vederea punerii în funcțiune a rețelei și a instalațiilor individuale prin perforarea, conectarea branșamentelor și montarea contoarelor inteligente. Mulțumesc mult dlui director Călin Chirteș, dnei Angela Decuseară și colaboratorilor dumnealor. Doamne ajută!”, a mai adăugat Gheorghe Gîngu.
Astfel, locuitorii comunei Bujoreni pot spera că, în curând, casele lor vor beneficia de confortul gazului natural, iar rețeaua modernă va facilita și dezvoltarea ulterioară a comunității.