Budeștiul găzduiește din nou Festivalul Peștelui – două zile de tradiție, muzică și gastronomie!

În perioada 2-3 august 2025, comuna Budești devine capitala gustului și a voii bune, găzduind cea de-a IV-a ediție a Festivalului Peștelui. Iubitorii preparatelor tradiționale din pește, alături de cei pasionați de muzică și folclor autentic, sunt așteptați la un eveniment care a devenit deja o frumoasă tradiție locală.

Manifestarea este organizată cu sprijinul administrației locale, condusă de primarul Ion Vlădulescu, care a pregătit un program generos și atractiv pentru toate vârstele.
“Ne bucurăm să ajungem la cea de-a patra ediție a Festivalului Peștelui, un eveniment care aduce comunitatea împreună și promovează tradițiile locale. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care iubesc preparatele din pește, muzica bună și atmosfera de sărbătoare. Am pregătit un program diversificat, pentru toate gusturile. Budeștiul e o comună vie, cu oameni gospodari și primitori – iar acest festival este despre ei, pentru ei”, declară primarul Ion Vlădulescu.

Sâmbătă, 2 august – Muzică și energie pe scenă

Ziua de sâmbătă debutează la ora 11.00, cu muzică și atmosferă întreținută de DJ Joe. Seara, scena va fi animată de recitalurile Trupei AneMary, Reyna, Dănuț Dincă și formația sa, iar noaptea se încheie cu DJ Joe & LEXPA într-un show electrizant.

Duminică, 3 august – Gusturi tradiționale și folclor autentic

Dimineața începe cu mult-așteptatul concurs gastronomic (08.30), unde gospodari și pasionați de gătit își vor etala măiestria în prepararea bucatelor din pește. Publicul va putea degusta și vota preparatele preferate. La ora 10.00, Școala de Bellearte Râmnicu Vâlcea oferă un program artistic dedicat copiilor, urmat de o paradă în costume populare.

La ora 11.00, urcă pe scenă Ansamblul folcloric „Stejărelul” din județul Olt, iar la prânz vor avea loc premierile: câștigătorii concursului gastronomic (12.00) și cuplurile cu 50 de ani de căsnicie (13.00), în cadrul unui moment emoționant.

Spectacol artistic de excepție

După-amiaza și seara sunt dedicate muzicii de calitate, cu artiști îndrăgiți din folclorul românesc:
Idu Lorena, Costel Ghinea, Maria Bădilă Irimia, Trașcă Giorgel, Maria Ghinea, Nicușor Iordan, Valentin Sanfira, Violeta Constantin, Cosmin Scheianu.

Evenimentul se încheie în jurul orei 22.30, cu un impresionant foc de artificii, spre bucuria celor prezenți.

Festivalul Peștelui de la Budești promite, și în acest an, să aducă gusturi autentice, spectacole de calitate și momente de neuitat pentru toți participanții.