BRĂȚĂRI DE MONITORIZARE ELECTRONICĂ, MONTATE ÎN JUDEȚUL VÂLCEA
Primele brătări de monitorizare electronică au fost deja montate în județul Vâlcea, în aceste zile.
La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 17.30, prin apel 112, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați despre faptul că o femeie de 41 de ani, ar fi fost amenințată de fostul soț al acesteia.
La locul incidentului polițiștii au constatat că, în cadrul unei convorbiri telefonice, un bărbat de 46 de ani, i-ar fi adresat femeii cuvinte și expresii jignitoare, provocându-i acesteia o stare de temere.
În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 100 de metri.
Astfel, pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.
Totodată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.
În cauză, la nivelul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă judecătoria Râmnicu Vâlcea se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Totodată, la aceeași dată, polițiștii Secției nr. 9 Pietrari au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie de 52 de ani, din localitatea Păușești, ar fi fost agresată fizic de către ginerele său.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 36 de ani, ar fi agresat-o fizic pe femeie, adresându-i totodată, amenințări cu moartea.
În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa integrității fizice a femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 100 de metri.
Astfel, pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.
În cauză, se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și amenințare.
Sursă foto PS News