Biserica Ţeica – povestea unui monument uitat în satul blestemat din Ocnele Mari! Imaginea tristă a schitului ale cărui clopote au fost duse la fier vechi

O frumoasă bijuterie arhitectonică postbrâncovenească și un fost sălaș monastic de călugărițe, biserica cu hramurile „Sf. Gheorghe” și “Sf. Dumitru” din satul Ţeica-Ocnele Mari, înălţată în secolul al XVI-lea de Dionisie ieromonahul și de Lambru Cămărașul de la ocnă și închinată Episcopiei de Râmnic încă se încăpăţânează să mai stea în picioare. Cercetările arheologice au arătat că acest loc, pe care s-a zidit sfântul lăcaș, a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri (culturile Glina și Verbicioara).

Ocnele Mari este localitatea cea mai bogată în vestigii istorice și ctitorii, din întreg spațiul vâlcean. Ascensiunea ei s-a făcut pe străvechea vatră dacică Buridava, centrul politico-administrativ şi militar al dacilor buri. Târgul medieval, renumit de secole pentru exploatarea şi negustorirea sării, a reușit să-și păstreze o anumită autonomie, până târziu, în secocul al XVIII-lea.
Multe neajunsuri s-au abătut asupra schitului din satul îngiţit de saramură Ţeica, astfel încât, bisericuța a trebuit să fie refăcută, în mai multe rânduri, chiar din temelie. La rectitorirea lui, din temelie, a contribuit Mihalcea Litterati, fiul cărturar al logofătului Chera Bojescu, menţionat aici cu apelativul turcesc de „iazigi effendi” și care se va călugări cu numele de Chiril. Deoarece biserica rămăsese nepictată, în urma morții boierului Mihalcea, jupân Panaitescu, tot un funcționar de la Ocnă, a zugrăvit-o cu cheltuiala sa, la anul 1702.
Pisania se mai păstrează și astăzi așa cum a fost scrisă în urmă cu aproape patru secole în urmă:
“Această s[fân]tă ş[i] d[umne]zeiască mănăstire, ce să numeşte Ţeica, unde să prăznuesc 2 sf[in]ţi slăviţ[i] şi ai lui H[risto]s mar[i] m[u]cenici, Gheorghie purtător de biruinţă şi Dimitrie izvor[â]tor de mir, iaste zidită din temelie şi înfrum[u]şeţat[ă], cu toate cel[e] depenprejur, case şi nămesti[i], îngrădit[ă] precum să vede, cu toată cheltuiala dumnealui jupan Mihalcea Litterati iazigi efendi [domnul logofăt], s[i]n răposatului întru H[risto]s, Cherei log[ofăt] Bojescul, carel[e] şi Chiril monah pe călugărie, pentru vecinica pomenire a dumnealor şi a tuturor pravoslavnicilor creştini, pe vremea împărăţii lui Carol al şaselea, la anul de la zidire 7235, şi de la H[risto]s 1726 deche[m]vrie 25”.

“Stilul architectonic postbrâncovenesc este în plan treflat, cu pridvorul sprijinit pe stâlpi cilindrici uniţi în partea de sus prin arcade în acoladă. Altarul şi pridvorul au fost pictați în anul 1742 de Pârvu preotul, Niacşu diaconul şi Tudor. Din anul 1864 schitul de maici a fost desființat și a rămas biserică de mir pentru satul Țeica. Acest monument istoric care fusese, pe vremuri, schit de călugărițe este astăzi abandonat, într-un decor apocaliptic. Calvarul a început în anul 1961, când vechea metodă de scoatere a minereului la suprafaţă prin săpături, a fost înlocuită cu una modernă: extragerea sării prin soluţie. Procedeul consta în forarea unor puţuri prin care se introducea peste minereul de sare o anumită cantitate de apă care, în timp, îl dizolvă. Această “saramură“, este extrasă prin intermediul unor sonde şi transportată pentru prelucrare către staţiile de cristalizare. Sub fiecare sondă, în zăcământ se formează astfel o cavernă care se lărgește tot mai mult. La Ţeica au fost montate mai multe sonde decât fuseseră prevăzute în proiect. În urma exploatării intense, cavernele au făcut corp comun, iar ultimul pilon natural de susţinere dintre ele a fost distrus, creându-se astfel un gol imens, plin cu saramură. Zeci de hectare de pământ au fost afectate. În anul 1993, specialiştii luaseră decizia opririi exploatării, susţinând că dacă dealul se va prăbuşi, din subteran ar răbufni la suprafaţă peste 5 milioane metri cubi de saramură, care ar fi creat un val de patru metri ce ar fi distrus totul în calea lui. Zăcământul de sare de la Ocnele Mari a fost, totuşi, exploatat, în continuare în orice condiţii. În ziua de 12 septembrie 2001, la Ocnele Mari, s-a produs primul şi cel mai mare dezastru național la un câmp de sonde de sare. În urma prăbuşirii câmpului de sonde II, clădiri întregi au fost înghiţite, pur şi simplu, de hăul care s-a căscat. Oamenii au fost siliți să-și părăsească casele și pământul strămoșesc, chiar și morții și-au “părăsit“ mormintele… numai bisericuța de pe dealul Țeica, în imediata apropiere a cavernei, a rămas închisă și abandonată. Ca și cum asta nu era destul, cel două clopote au fost furate, în 2011, și duse la un centru de colectare a fierului din Criova. Pe unul dintre clopote era scris: „Popa Ion, Criste deacon, Andrei, Costandin, Gheorghe mocenic sf… Petre i erei; 1837”, ne spune prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea.
Sabia lui Damocle stă deasupra turlelor acestui monument istoric, care se află în pericol de a se prăbuși, odată cu pământul de sub el…

Letiţia Lazăr
(Cu ajutorul prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea)