Biciclistă acroşată în faţa sediului Poliţiei
Ion P., de 36 de ani, din com. Orleşti, a condus miercuri, 19 octombrie, o autoutilitară pe str. Calea Lui Traian, pe banda nr. 1 de circulaţie şi ajungând la intersecţia cu str. Mihai Eminescu, în sensul giratoriu a efectuat uşor virajul la dreapta, neasigurându-se şi acroşând cu partea lateral dreapta pe T. Florina, de 30 de ani, din localitate, care conducea o bicicletă regulamentar.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului bicicletei. Conducătorul auto şi biciclista au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru ambii. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.