Beneficiarii de ajutor social sunt stimulați să intre pe piața muncii
Persoanele beneficiare de ajutor social, care se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni, beneficiază în continuare, pentru o perioadă de șase luni, de sprijinul financiar acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, în cuantumul stabilit anterior angajării și plătit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Această măsură a fost adoptată prin OUG nr. 101/2021 pentru modificarea art. 5 pct. IV^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, oferind astfel sprijin persoanelor care vor să iasă din starea de vulnerabilitate, prin angajare.
Prin actul normativ menționat anterior se instituie obligativitatea prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în vederea identificării unui loc de muncă conform pregătirii profesionale. Neprezentarea la agenția pentru ocuparea forței de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă și va conduce la încetarea ajutorului social și posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni. Astfel, serviciile de ocupare vor menține mai strâns legătura cu beneficiarii de ajutor social în vederea găsirii și aplicării măsurilor de stimulare a ocupării persoanelor aparţinând acestei categorii cu acces mai dificil pe piaţa muncii, precum și cu unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în a căror bază de date sunt aceste persoane.
Reamintim faptul că, potrivit Legii nr. 416/2001 persoanele apte de muncă ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.
Prin persoană aptă de muncă, conform prevederilor Legii nr. 416/2001, se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare; nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege; are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.