Bărbat prins la Alunu în timp ce fura cărbune
Polițiști din cadrul Postului de Poliție comunal Alunu au depistat în flagrant, pe raza comunei, un bărbat de 40 ani, în timp ce sustrăgea cărbune, dintr-o garnitură de tren.
La data de 07 februarie a.c., polițiștii aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei Alunu au surprins în flagrant un bărbat de 40 ani, din comună, în timp ce sustragea cărbune lignit sortat, din vagoanele unei garnituri de tren ce se afla staționată în Gara CFR Colțești.
Bărbatul a reușit să descarce cantitatea de 2740 kg de cărbune, pe care urma să il transporte folosind un atelaj hipo ce se afla la fața locului.
Întreaga cantitate de cărbune a fost predată carierei Miniera Alunu-CET Govora.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal.