Bărbat dispărut de la domiciliu din Frânceşti, depistată de poliţişti
Polițiștii din cadrul Postului de poliție Frâncești au efectuat verificări în cazul dispariției de la domiciliu a unui bărbat de 64 de ani, acesta fiind depistat și redat în siguranță familiei.
În dimineața de 26 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Frâncești cu privire la faptul că, fratele său, de 64 de ani, ar fi plecat voluntar de acasă la data de 24 octombrie a.c. și nu a revenit de atunci.
Au fost demarate imediat verificările, bărbatul fiind găsit de polițiști la data de 27 octombrie a.c., pe un teren de fânețe, în comuna Frâncești.
Acesta a fost redat în siguranță familiei.