Bărbat din Şuşani cercetat pentru infracţiuni rutiere, arestat preventiv
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Sutești au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, un bărbat cercetat pentru șase infracțiuni rutiere, acesta fiind ulterior arestat preventiv.
La data de 20 iunie a.c., polițiștii au reținut un bărbat de 37 de ani, cercetat pentru șase infracțiuni la regimul rutier, comise în perioada 14-19 iulie a.c., în comuna Șușani.
În fapt, la data de 14 iulie a.c., persoana bănuită ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere. Acesta a fost din nou depistat de poliție, în zilele de 15 și 19 iulie a.c., conducând pe raza comunei Șușani, în ambele zile refuzând să efectueze testarea alcooloscopică.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 21 iulie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Drăgășani cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă.
Cercetările continuă.