Bărbat din Bălceşti reţinut pentru ameninţarea poliţiştilor
La data de 28 septembrie a.c., a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat care a amenințat doi polițiști, cu acte de violență.
Din cercetări rezultă faptul că, ieri, 28 septembrie a.c., V.G., de 40 de ani, din orașul Bălcești, s-a deplasat la sediul Poliției Bălcești, unde a afirmat că va recurge la acte de violență față de doi polițiști din cadrul Poliției Bălcești, care nu se aflau în acel moment la sediul poliției.
Astfel că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești s-a înregistrat un dosar penal pentru amenințare, față de bărbatul în cauză fiind emis un mandat de aducere, pentru a fi audiat la sediul parchetului.
În urma activităților desfășurate, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, bărbatul a fost depistat și condus la sediul parchetului pentru audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore faţă de bărbat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul l.P.J. Vâlcea, urmând ca, azi, 29 septembrie a.c., să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bălceşti, cu propunere legală.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de amenințare, faptă prevăzută de Codul Penal.