Avarie la o conductă de gaze în municipiul Râmnicu Vâlcea
O avarie a unei conducte de gaze, a avut loc sâmbătă seara, 3 august 2024, în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartierul Goranu, strada Kalamata.
“La locul evenimentului s-au deplasat, de urgență, forțe de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN.
A fost emis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.
De asemenea, a fost anunțat și dispeceratul Distrigaz, în vederea deplasării la locul ntervenției.
Pentru a fi în afara oricărui pericol, pompierii militari au procedat la evacuarea a șase persoane din trei locuințe aflate în zona evenimentului”, au anunțat pompierii vâlceni.
Pompierii au asigurat măsuri de protecție a populației din zonă iar până la remedierea avariei, de către echipajul Distrigaz, au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.